Profesorii cu suflet mare, așteptați în „Școala din spital” – Ministerul Educației deschide apelul național de înscriere

Date:

Ministerul Educației anunță lansarea apelului de înscriere în Corpul național al profesorilor pentru programul „Școala din spital”, un proiect care aduce educația mai aproape de copiii internați în unități medicale, oferindu-le șansa de a învăța, de a visa și de a spera, chiar și în cele mai dificile momente.

Prin această inițiativă, cadrele didactice dedicate pot deveni parte dintr-o echipă specială de profesori care predau în spitale, contribuind la menținerea legăturii copiilor cu școala, colegii și profesorii lor.

„Educația nu se oprește la ușa spitalului. Ea înseamnă grijă, empatie și speranță. Prin acest program, vrem ca fiecare copil să simtă că aparține în continuare lumii școlii, indiferent de locul în care se află”, transmit reprezentanții Ministerului Educației

 Cine se poate înscrie

Pot aplica cadrele didactice care predau sau doresc să predea în spital, în disciplinele din învățământul preuniversitar ori în domenii pedagogice (liceal, postliceal, superior).

 Cum se face selecția

Evaluarea dosarelor se face cu calificativul „admis” sau „respins”;

Dosarul trebuie să conțină un CV Europass completat și semnat, împreună cu documentele solicitate în fișa de înscriere;

Candidaturile se pot trimite oricând pe parcursul anului, la adresa 📩 scoaladinspital@edu.gov.ro;

Rezultatele vor fi publicate în termen de cel mult 3 luni pe site-ul oficial al Ministerului Educației  www.edu.ro.

 Un program care schimbă vieți

Școala din spital” nu este doar un proiect educațional, ci o punte de lumină între copii, familie și lumea de afară.
Fiecare oră de curs oferită într-un salon de spital înseamnă o rază de normalitate și o lecție de umanitate.

Educația înseamnă mai mult decât manuale. Înseamnă inimă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Activitate educativ-duhovnicească dedicată Sfinților Trei Ierarhi, la Bucșani

Elevii Școlii Gimnaziale „Dora Dalles” au descoperit valorile prieteniei...

Rata șomajului în România: 3,29% la finalul lunii decembrie 2025

Peste 263.000 de persoane, înregistrate ca șomeri la nivel...

Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din Târgoviște se redeschide luna viitoare

Condiții moderne și sigure pentru elevi. Primarul municipiului Târgoviște a...

 Au început lucrările la Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița

Investiție de peste 9,2 milioane de lei pentru siguranța...