PRIMARUL TÂRGOVIȘTEI, DESPRE PRELUAREA CHINDIEI DE CĂTRE MARIUS PAVEL: „NU SE ÎNTÂMPLĂ NIMIC DEOSEBIT”

Date:

Într-un dialog cu Gazeta Sporturilor, Daniel Cristian Stan, primarul din Târgoviște, a explicat cum familia Pavel va deveni parte din conducerea Chindiei.

Edilul spune că Mariana Pavel s-a angajat să plătească o parte din datoria clubului, care în prezent se ridică la aproximativ 2,5 milioane de euro.

Mai exact, Primăria și Consiliul Județean vor achita datoriile către bugetul de stat, iar familia Pavel va plăti restanțele către jucători și diverși furnizori. Potrivit informațiilor Gazetei Sporturilor, la data de 15 iulie se vor împlini șase luni de restanțe financiare.

Mai mult, noul asociat va asigura 60% din finanțarea clubului. În cazul în care soții Pavel nu își respectă angajamentele și nu respectă clauzele contractului, înțelegerea va fi anulată.

– Bună ziua! Vă caut pentru a discuta despre viitorul asociat din cadrul clubului și a afla în ce va consta parteneriatul.
-E o hotărâre de Consiliu, urmează să avem și o Adunare a Asociaților. Nu se întâmplă nimic deosebit. Rămânem într-un parteneriat de 60-40 și sperăm să avem rezultate la Chindia, să nu mai avem probleme financiare și să nu mai fim în situația din sezonul trecut, când ne-am bătut pentru salvarea de la retrogradare.

– Din punctul de vedere al bugetului ce se va întâmpla?
– Echipa are ceva datorii. Se va prelua 60% din debit de către noul asociat. Va veni cu finanțare. Echipa nu e în cea mai bună formă, din punct de vedere financiar. Din câte știu, sunt înțelegeri făcute cu jucătorii. Există un plan pentru stingerea datoriilor. Finanțarea va fi împărțită între Primăria Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița și noul asociat. Lucrurile sunt foarte clare. Când preiei 60% din echipă, preiei și 60% din datorii. Există o împărțire a acestor debite.

– Adică va achita din datorii?
– Datoriile către bugetul de stat ni le-am asumat noi, cele către jucători și furnizori au devenit obiectul preocupării noului asociat. Nu vor exista impedimente în activitatea echipei. Sarcina de a susține echipa se împarte cum am spus. Va exista și un asociat privat care va avea tot interesul ca echipa să meargă. Există un pact. Dacă nu se realizează ceea ce am convenit, parteneriatul încetează. În acest sezon trebuie să avem stabilitate și să rezolvăm problemele financiare. În al doilea sezon vom avea un cuvânt de spus în Liga 2, cu perspective de promovare. Sunt clauze juridice care stabilesc foarte bine totul. Și noi, și noul asociat avem anumite obligații.

– Am văzut că se anunță un parteneriat cu Barcelona și cu Barca Academy.
– Da, va exista și asocierea cu Barcelona. Se va face un contract între Chindia și Barcelona, în etapa următoare. Au venit și cu un coordonator tehnic de la Barcelona, așteptăm și jucători, dar astea se vor face în timp, după ce vom stabiliza situația. Sunt convins că vom găsi drumul spre performanță. Singuri nu am fi reușit. Noi depindem de bugete, de aprobări. De aceea am avut și întârzieri.

– Au fost discuții cu mai mulți potențiali asociați?
– Discuțiile sunt de 5-6 luni, iar acum s-au perfectat. Am căutat un partener, au fost mai mulți interesați, dar doar unul s-a concretizat. Noi rămânem în proiect, vom sprijini echipa. Punem cu toții umărul la repararea situației. Intenția noastră e de a avea performanță aici. Noi nu am reușit. Nu am avut un management care să ducă în această direcție. Am fost într-o situație dificilă la finalul sezonului și nu mai vrem asta. Treaba unei administrații publice e de a asigura infrastructura. Nu cred că finanțarea unui club doar de către stat are un viitor. Nu e benefică. De aceea am ales acest parteneriat. Vom rămâne alături de echipă, vom acorda în continuare finanțare. E un pas înainte, din punctul meu de vedere. Intenția noastră e aceea de a face performanță. Dacă nu voiam asta, nu o mai finanțam. Vrem să contăm în fotbalul românesc. De aceea am căutat să aducem pe cineva care să ne sprijine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...