Primărie nouă la Potlogi

Date:

Comuna Potlogi are o nouă primărie, în ton cu arhitectura Ansamblului Brâncovenesc, noua clădire a fost inaugurată , duminică 23 mai 2022.

Este o clădire modernă cu influențe ale stilului brâncovenesc,concepută și realizată în concordanță cu celelalte amenajări din centru civic al comunei, care  pun în valoare Ansamblu Brâncovenesc din imediata vecinătate.

Și amenajările interioare ale noii primării sunt în ton cu arhitectura de inspirație brâncovenească. Investiția a fost realizată din buget local și se ridică la valoarea de 5,5 milioane lei.

Oficiile de gazdă  au fost făcute de edilul Nicolae Catrina, și nu au lipsit invitații de la județ: prefectul județului, Claudia Gilia, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, vicepreședintele Luciana Cristea, secretarul de stat Ionuț Săvoiu, primarii din comunele învecinate, consilieri județeni, consilieri locali și simpli cetățeni.

Pe lângă păstrarea stilului brâncovenesc, edificiul este însă și o dovadă a repectului pe care administrația comunei îl acordă cetățenilor săi. Locuitorii din Potlogi vor fi primiți în spații și birouri aerisite, luminoase și, în același timp, dispuse eficient și funcțional. Noua clădire dispune și de o curte  interioară unde a fost amenajat un loc de relaxare.

Președintele CJ, Corneliu Ștefan a transmis felicitări administrației locale de la Potlogi și  a dat asigurări privind sprijinul acordat de CJ Dâmbovița în implementarea unor investiții ce vizează infrastructura rutieră.  

 În cel mai scurt timp, se vor finaliza la Potlogi și proiectul  privind Amenajare girație, trotuare, parcări, sistem scurgere a apelor și construire trotuare pe Str. Constantin Brâncoveanu, investiție ce se realizează  cu finanțare prin Programul Județean de Dezvoltare Locală al CJ Dâmbovița  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...