Primaria Niculești dă o veste foarte bună, se pot depune cereri de racordare la rețeaua de gaze 

Date:

Primarul Dorinel Soare a anunțat public că s-a finalizat obiectivul de investiție „Alimentarea cu gaze naturale a comunei Niculești”. 

Se pot depune și cereri  pentru branşarea la rețeaua de gaze.

Persoanele fizice sau juridice pot depune cerere de racordare la sistemul de distribuție gaze naturale prin intermediul platformei distrigazsud-retele.ro.

Edilul Dorinel Soare a amintit și documentele care sunt necesare: ” Copia actului de identitate (B.I./C.I),  copia actului de proprietate închiriere /comodat (aferent locului de consum), cu acordul coproprietarilor sau al proprietarilor (după caz) și copie B.I./C.1. ale acestora (după caz), planuri cadastrale (după caz);extras de carte funciară, autorizația dc construire imobil, însoțită de piesele desenate, vizate spre neschimbare, care au intrat în componența documentației tehnice depuse la obținerea acesteia – dacă actul de proprietate este doar pentru teren; acordul proprietarului conductelor, acordul în formă autentică al solicitantului de acces privind despăgubirea proprietarului conform art. 108, lit g, punct 66, din Legea 155/2020 (după caz); planul de încadrare în zonă; planul de situație la scara 1:5OO din documentația cadastrală a proprietății, conținând inventarul punctelor dc pe perimetrul corpului dc proprietate, în sistem dc coordonate Stereografic 1970 (după caz); plan de situație 1:2OOO; planul anexă la AC și PUZ/PUD, în situația în care solicitantul de racord este dezvoltate imobiliar; mandatul (in situația în care solicitantul este reprezentat de mandatar) prin care solicitantul este împuternicit pentru: susținerea tuturor demersurilor necesare obținerii avizului tehnic de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale și/sau pentru ridicarea răspunsului O.S.D. la cererea de racordare.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...