Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a obținut un nou mandat în Comitetul European al Regiunilor, pentru perioada 2025-2030, ca membru cu drepturi depline, consolidând astfel influența județului Dâmbovița pe plan european.
În cadrul celei de-a 164-a sesiuni plenară care a avut loc la Bruxelles, principalul subiect de discuție a fost „Autoritățile locale și regionale în centrul unei politici de coeziune reînnoite”. Corneliu Ștefan a subliniat, în cadrul dezbaterilor, importanța consolidării rolului autorităților locale și regionale în gestionarea fondurilor europene. Acesta a susținut ferm reducerea birocrației și acordarea unei autonomii sporite autorităților locale pentru a răspunde rapid și eficient nevoilor comunităților.
„Noi, autoritățile locale, cunoaștem cel mai bine nevoile comunităților noastre. Avem capacitatea de a implementa proiecte care vizează școli moderne, spitale bine dotate și investiții în protecția mediului. Acesta este drumul pe care trebuie să îl urmăm pentru a aduce prosperitate și dezvoltare reală”, a declarat Corneliu Ștefan.
Desemnarea sa pentru acest mandat reprezintă o oportunitate deosebită pentru județul Dâmbovița de a avea o voce directă în procesul decizional european. Ștefan a subliniat că va lucra în continuare pentru atragerea de fonduri și oportunități care să sprijine dezvoltarea fiecărei comunități din județ.
„Este un privilegiu să reprezint Dâmbovița și România la Bruxelles. În mandatul 2025-2030, voi continua să lucrez pentru a aduce noi oportunități de dezvoltare pentru fiecare comunitate în parte. Împreună, vom construi un viitor european sustenabil și prosper”, a adăugat acesta.
Cu o viziune clară asupra dezvoltării regionale, Corneliu Ștefan rămâne un susținător puternic al progresului județului Dâmbovița, iar numirea sa pentru încă un mandat în Comitetul European al Regiunilor marchează un pas important în direcția unei Europe mai coezive și mai eficiente.


