PREGĂTIREA SPECIALIŞTILOR CRIMINALIŞTI

Date:

Timp de 15 luni, Institutul Naţional de Criminalistică al Poliţiei Române derulează proiectul „Schimb de cunoştinţe şi bune practici între actorii relevanţi de la nivel naţional şi internaţional implicaţi în lupta împotriva infracţiunilor financiare ce afectează bugetul UE”.
Proiectul este finanţat de Comisia Europeană, în cadrul Programului Hercule III 2020 – componenta Conferinţe, Ateliere de Lucru şi Seminarii, derulându-se în perioada ianuarie 2021 – martie 2022.
Obiectivul general al acestuia este reprezentat de întărirea capacităţii structurilor Poliţiei Române de investigare şi administrare a probatoriului judiciar, prin creşterea nivelului de pregătire a specialiştilor, în scopul combaterii infracţiunilor de fraudă şi a altor activităţi ilicite ce pot afecta interesele financiare ale Uniunii Europene.
Principalele activităţi prevăzute în proiect, în cadrul cărora vor participa reprezentanţi din Bulgaria, Ungaria, Polonia, Turcia şi Republica Moldova, constau în organizarea unor programe de pregătire specializate în domeniul criminalistic şi a unor sesiuni de instruire regionale, adresate tuturor celor implicaţi în procesul judiciar, angrenaţi în lupta împotriva criminalităţii de natură economică.
De asemenea, conferinţa internaţională organizată la finalul proiectului va asigura promovarea schimbului de informaţii, experienţă şi bune practici, precum şi consolidarea relaţiilor de colaborare şi cooperare între autorităţi de aplicare a legii relevante la nivel naţional şi internaţional, în scopul prevenirii şi combaterii faptelor ilegale comise în detrimentul bugetului consolidat al UE.
Proiectul are un buget de 136.157,50 de euro, din care 108.926 de euro reprezintă finanţarea Uniunii Europene, iar 27.231,50 de euro – co-finanţarea naţională.
Acest proiect a fost finanţat de Comisia Europeană prin Programul Hercule III. Conţinutul acestei publicaţii reflectă punctul de vedere al autorului şi este în exclusiva responsabilitate a acestuia. Comisia Europeană nu îşi asumă nicio răspundere cu privire la daunele suferite privind utilizarea datelor conţinute de aceasta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...