Mai multe intervenții în județ, pe fondul caniculei și al neglijenței
Echipajele ISU „Basarab I” Dâmbovița au intervenit pentru stingerea mai multor incendii de vegetație uscată în județ, cauzate, în principal, de temperaturile ridicate și de folosirea focului deschis în spații deschise.
Cazaci – Pompierii de la Târgoviște au stins un incendiu care a afectat aproximativ 2.000 mp de teren.
Coșteștii din Vale – Detașamentul Titu a intervenit pe o suprafață de 1,5 hectare.
Voia – Intervenție la un foc ce a cuprins 2 hectare de vegetație uscată și gunoi menajer.
Săvești – Au ars aproximativ 2 hectare, stinse tot de pompierii de la Titu.
Vlăsceni – Garda Potlogi a intervenit pe un teren afectat de 6.000 mp.
ISU reamintește că arderea resturilor vegetale sau a deșeurilor este interzisă și poate duce la situații periculoase, mai ales pe timp de caniculă.


