
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au continuat sesiunile de informare a elevilor în cadrul Proiectului național pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ.
Activitățile au vizat dezvoltarea unui comportament nonviolent și gestionarea corespunzătoare a conflictelor care ar putea degenera, precum și conștientizarea urmărilor negative care s-ar putea produce.
Polițiștii au discutat cu peste 380 de elevi, precum și cu cadrele didactice de la Școala Gimnazială Dărmănești, Școala Gimnazială ”Vasile Cârlova” din Târgoviște, Școala Gimnazială ”Radu cel Mare” din Târgoviște, Școala Gimnazială Valea Voievozilor, Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncoveanu” din Târgoviște, Seminarul Teologic Ortodox ”Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, Liceul ”I.C. Vissarion” din Titu și Liceul Tehnologic ”Petrol” din Moreni.


