singur, fără apărare în fața ochilor tăi
adăpostit într-o pâlnie lăsată-n asphalt de o lacrimă-a ta
privind amurgul în țăndări și lumea mea redusă la cofraje fumegătoare
mi-am lipit pe față masca de gaze cu ochiuri întrebătoare
ca o insectă am tresărit și-am privit:
stelele se aliniaseră la răsărit
și luară startul peste lumea-n ruine.
Mircea Cărtărescu- ZEPELINE PESTE PIAȚA BUCUR-OBOR
Poezia este cea mai sigură corabie cu care poate călători pe mările calde sau reci ale firilor lumii fiecare cuvânt în care este încăpută dragostea, în care se poate face văzută și din care poate izbucni tremurul de care nu se mai poate scăpa niciodată, din a cărui mișcare nu se mai poate sustrage vreun corp, vreo încercare de gest refulat din alcătuirea și din fiecare uitare nememorată a lui. Poezia poate să mențină această plutire pe oricare vreme și poate să aducă la îndemână oricare mișcare neînsoțită de vânt. Neobosita plutire se va muta în starea de fapt necesară parcurgerii căilor de acum vălurite din fiecare chenar îngăduit de geografia ce va fi străbătută, de fiecare țărm ce va fi din ce în ce mai îndepărtat și mai puțin posibil să fie atins, fiindcă închipuirile toate vor rămâne în larg, în acea depărtare îngăduită și ajunsă de oricare vedere dispusă să vadă.
Suntem prinși în dragostea scrisă de Mircea Cărtărescu, dragoste pe care o citim, ne-o asumăm și ne-o adăugăm firesc, ca pe necesara prelungire în a cărei țesături putem să ne(re)găsim și ne putem înțelege povestea, facerea și desfacerea continue și niciodată obosite, stări în care nu putem obosi niciodată și în care mersul înainte și în cele mai mari adâncimi și trăiri ale lor este de la sine înțeles, este totodată gestul însingurat și unicizat care se propagă în întreaga fire, iar astfel se poate mai departe așeza definitiv în toate tiparele pe care i le pune la dispoziție, în care se poate recunoaște și regăsi.
Absolut nimic nu întrerupe și nici nu încearcă să disturbe, să devieze această călătorie, niciun semn răzvrătit nu îi bruiază cadența și ritmul, sau mersul. Căutarea rămâne în stările toate controlate de mișcarea aceasta neobosită, mișcare memorată definitv de membrele care (se) desenează și care își arată continuu fiecare gând adăugat acestui mereu nou și de acum inițiat corp umblător. Dragostea se adaugă firesc și fără să încurce, se lasă (se)dusă în noile simțuri și în alăturările și înțelegerile care îi vor căuta de acum neobosite prezența.
Dragostea rămâne o zonă etanșă făcând să se vadă și să se simtă un loc sigur, teritoriu ce se impune ca un sentiment căutat de cuvintele poeziei care lasă după ele aromele toate, cele care pot mai ales să rămână memorate, neuitate de simțuri și de fiecare mereu nouă de acum tresărire a lor. Dragostea împrejmuiește fiecare zvâcnet adus de durere și aduce în tresărirea lui îmblânzirea firească, domolirea ce poate să facă să se simtă căldura și calmul ce-nconjoară încet, încet această niciodată încheiată poveste.
Ascultăm și trimitem cât mai departe această poveste și cuvintele ei: -dragoste! urlau caloriferele/ -dragoste! draperiile/ -dragoste! magazinele de piese auto/ -dragoste! șobolanii… Iar ecoul lor nu își va încheia niciodată drumul și nu va obosi să își facă ascultată răspândirea împreună cu asumările ei toate, la un loc cu trăirile sugerate, incluse, impuse chiar în fiecare fir de nesiguranță ce s-ar putea insinua pentru a accentua cutremurele vieții, neașezările și nemaigăsirile balustradelor necesare oricărui echilibru, oricărei stabilități și așezări necesare.
Dragostea se folosește de poezie pentru a struni și pentru a (con)duce corabia ce le găzduiește și le amplifică călătoria împreună, dragostea întreține și crește continuu necesarul de senzații pentru a se așeza cum trebuie în corpurile și în mințile care îi primesc și îi recunosc mișcările, zgomotele și gesturile toate. În continuare totul se topește în inițieri ce vor transforma definitiv materia adăugată în cel mai rar și în cel mai pur și necesar element care se poate mereu transforma și schimba întreținând și amplificând această neobosită călătorie și această neîncetată mișcare.
Gabriel Enache
