Piaţa Revoluţiei – şanse mari ca lucrările să fie încheiate înainte de termen

Date:

In Piaţa Revoluţiei, prin proiectul aflat în derulare, se reface integral pavimentul, se va asigura mobilier urban modern, va fi modernizat iluminatul public şi se vor planta peste 600 de arbori şi arbuşti. Apreciază primarul Cristian Stan că investiţia este una dintre cele mai spectaculoase implementate vreodată de administraţia locală în oraş, valoarea proiectului fiind de aproximativ 1,8 milioane lei, bani din bugetul propriu al municipiului.
„Este în plină derulare un proiect de reabilitare şi de modernizare a Pieţei Revoluţiei, un proiect finanţat din bugetul local. Este vorba de o valoare a investiţiei de aproximativ 1,8 milioane lei, o investiţie care are ca termen de finalizare iarna următoare, dar noi sperăm să reuşim să finalizăm tot ceea ce facem aici în această toamnă. Este vorba de lucrări importante, lucrări cum nu au fost niciodată realizate în Piaţa Revoluţiei din municipiul Târgovişte. Deja s-a îndepărtat pavimentul vechi, va fi montat paviment nou. De asemenea, un va fi montat un mobilier urban modern, vor fi spaţii verzi generoase, cu peste 600 de arbori şi arbuşti care vor fi plantaţi în această zonă. Trebuie menţionat că proiectul nu vizează numai zona în care ne aflăm acum, dar şi trotuarul integral către Inspectoratul Teritorial de Muncă. Un proiect de natură să schimbe şi această zonă din partea centrală a oraşului nostrum”, a declarat primarul Cristian Stan cu prilejul vizitei făcute pe şantier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...