Peste un milion de euro pentru modernizarea iluminatului public pe 64 de străzi din Târgoviște

Date:

Primăria Târgoviște a obținut încă o finanțare nerambursabilă, printr-un proiect pentru instalarea unui sistem nou de iluminat public acoperitor pentru 64 de străzi și 55 de parcări din municipiu.

Cu o valoare de 5.000.000 lei, investiția vizează în principal scăderea consumului anual de energie primară în iluminat public cu aproximativ 60%.

„Lungimea rețelei modernizate în cadrul proiectului este de 55685 m și se propune instalarea unui număr de 1805 aparate de iluminat cu LED, integrate într-un sistem de telegestiune beneficiind de comunicație wireless la nivel de aparat de iluminat.

Suma necesară a fost obținută în cadrul axei ”Iluminat Public – Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public”, finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu, Primăria Târgoviște accesând banii într-un timp record, în contextul în care sumele alocate la nivel național au fost epuizate în numai 7 minute!

Discutăm despre cel de-al doilea proiect major de modernizare a iluminatului public din ultimii 2 ani, după ce Primăria Târgoviște a implementat investiția cu titlul „EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ A SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE”, proiect european cu o valoare de peste 20.000.000 lei”- a detaliat Cristian Stan, primarul Municipiului Târgoviște.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...