Peste 8.400 de dosare aprobate în Programul Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice

Date:

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat lista celor 8.486 de dosare aprobate în cadrul Programului Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice, în valoare totală de 107.708.000 de lei.

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a transmis un mesaj de felicitare pentru cei care au fost declarați eligibili, subliniind importanța unei gestionări transparente și eficiente a fondurilor publice:

„Îi felicit pe cei cărora le-au fost aprobate dosarele în cadrul Programului Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice! Așa cum am promis, AFM gestionează transparent și eficient banii publici. Scopul nostru este să găsim soluții pentru reducerea poluării și să creștem calitatea vieții românilor. Îmi doresc ca, de anul viitor, AFM să gestioneze proiecte strategice pentru România și pentru cetățenii săi, proiecte care să susțină comunități întregi”, a declarat ministra.

Potrivit AFM, după publicarea listei, statusul solicitantului este actualizat în aplicație ca „beneficiar aprobat pentru finanțare”.

În termen de 60 de zile de la obținerea acestui statut, persoanele fizice trebuie:să distrugă și să radieze autovehiculul uzat;să încarce documentele și data radierii în aplicația informatică.

De asemenea, sesiunea Rabla rămâne deschisă până la 25 noiembrie 2025, ora 23:59, pentru categoriile plug-in hybrid, motociclete electrice, autovehicule 100% electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen, ori până la epuizarea bugetului disponibil.

Lista completă a dosarelor aprobate poate fi consultată pe site-ul oficial al instituției – www.afm.ro, la secțiunea Programul Rabla Auto – persoane fizice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Activitate educativ-duhovnicească dedicată Sfinților Trei Ierarhi, la Bucșani

Elevii Școlii Gimnaziale „Dora Dalles” au descoperit valorile prieteniei...

Rata șomajului în România: 3,29% la finalul lunii decembrie 2025

Peste 263.000 de persoane, înregistrate ca șomeri la nivel...

Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din Târgoviște se redeschide luna viitoare

Condiții moderne și sigure pentru elevi. Primarul municipiului Târgoviște a...

 Au început lucrările la Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița

Investiție de peste 9,2 milioane de lei pentru siguranța...