Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița anunță lansarea unei noi oferte de cursuri de formare profesională, disponibile la începutul anului 2026, destinate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

Potrivit AJOFM Dâmbovița, peste 70 de persoane se pot înscrie, inclusiv în luna ianuarie, la programele de calificare pentru meseriile de lucrător comercial, femeie de serviciu și coafor. Cursurile vor avea loc în municipiul Târgoviște, iar data estimată de începere este 26 ianuarie 2026.
Participarea la aceste programe de formare este gratuită pentru persoanele înregistrate în evidențele AJOFM Dâmbovița, reprezentând o oportunitate importantă pentru creșterea șanselor de angajare și dobândirea unor competențe cerute pe piața muncii.
Informații suplimentare privind înscrierea și desfășurarea cursurilor pot fi obținute accesând site-ul oficial al instituției: https://www.anofm.ro/dambovita/cursuri-de-formare-ajofm-dambovita/


