Percheziții la persoane bănuite de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată

Date:

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, au pus în aplicare șase mandate de percheziție domiciliară, în județul Giurgiu și municipiul București, la patru persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. 

Totodată, polițiștii vor pune în executare 4 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliției pentru audieri. 

În urma cercetărilor efectuate a reieșit faptul că bănuiții, în perioada ianuarie – aprilie 2023, prin intermediul a două societăți comerciale pe care le-ar fi folosit drept case de expediții, ar fi plasat comenzi către diverse firme de transport.

Ulterior, după ce ar fi primit banii de la beneficiarii transporturilor, aceștia i-ar fi oprit integral, fără a achita contravaloarea transportatorului.

De asemenea, cei în cauză, pentru a crea aparența achitării contravalorii transportului, ar fi îndrumat persoana vătămată să trimită documentele aferente la adresele fictive ale societăților comerciale, din județele Arad și Hunedoara, însă fără a fi ridicată corespondența.

Prejudiciul creat se ridică la 8.000 de euro.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor procedurale prevăzute de lege. 

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Utilaje industriale second-hand vs. echipamente noi din China – Ce alegi în 2025?

Într-o perioadă marcată de automatizare accelerată, deficit de forță...

Ce este ‘black mass’ și cum funcționează o linie de reciclare a bateriilor?

Creșterea accelerată a cererii pentru vehicule electrice și echipamente...

Șoferi depistați sub influența alcoolului în județul Dâmbovița

Polițiștii  au oprit un autoturism condus de un tânăr...