Percheziții la Moroeni într-un dosar de contrafaceri, bunuri de peste 100.000 lei, indisponibilizate

Date:

 Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa, au desfășurat două percheziții domiciliare în comuna Moroeni, într-un dosar penal privind nerespectarea drepturilor de autor.

Acțiunile fac parte din Operațiunea JUPITER, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române.

 În urma perchezițiilor, au fost descoperite și indisponibilizate:529 de articole vestimentare,145 de perechi de încălțăminte,14 parfumuri,9 genți,

 Produsele, suspectate a fi contrafăcute, poartă însemnele unor branduri de lux și sunt estimate la o valoare totală de peste 103.000 de lei.

Ancheta este în desfășurare, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz pentru stabilirea întregii activități infracționale.

 În acțiune au fost angrenați și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița, asigurând suportul operativ al intervenției.

Nerespectarea drepturilor de autor și comercializarea produselor contrafăcute reprezintă fapte sancționate de lege, cu consecințe serioase pentru cei implicați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...