OUG trenuleț nr. 89/2025 a adus modificări privind termenul de transmitere a facturilor în e-Factura. Astfel, de la 1 ianuarie 2026, termenul de transmitere s-a modificat la 5 zile lucrătoare de la data emiterii (în loc de 5 zile calendaristice), dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Această regulă este valabilă în relația B2B (business-to-business) și B2C (business-to-consumer).

ANAF a transmis recent și o informare privind aceste modificări aduse de OUG trenuleț, în care mai specifică următoarele:
„Termenul limită se calculează conform Regulamentului (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului din 3 iunie 1971 privind stabilirea regulilor care se aplică termenelor, datelor și expirării termenelor, astfel că acesta începe să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului”.
OUG trenuleț nr. 89/2025 a adus modificări asupra termenului, dar amenzile pentru nerespectarea obligațiilor rămân aceleași ca până acum.
Atât în relația B2B, cât și în relația B2C, nerespectarea termenului pentru transmiterea facturilor în sistemul e-Factura constituie contravenție și se sancționează astfel:
- cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari;
- cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii;
- cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice.
În plus, în relația B2B se va aplica amendă de 15% din valoarea facturii pentru:
- emitentul care nu transmite factura către beneficiar folosind sistemul RO e-Factura;
- destinatarul care primește și înregistrează factura B2B emisă de operator economic stabilit în România, prin alte mijloace decât sistemul RO e-Factura.


