O nouă activitate în cadrul proiectului „Dincolo de aparenţe”

Date:

Structura de prevenire a criminalităţii a organizat o întâlnire în mediul online, împreună cu persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Găeşti şi a Penitenciarului Ploieşti, şi alături de elevi de la Liceul „Voievodul Mircea” din Târgovişte.
Astfel, elevii au avut posibilitatea de a discuta cu persoanele în cauză despre consecinţele juridice şi sociale care pot apărea prin adoptarea unui comportament antisocial, fiind îndemnaţi să respecte legea şi să îşi realizeze visurile prin muncă şi perseverenţă.
De asemenea, poliţiştii le-au atras atenţia elevilor cu privire la consecinţele negative pe care le poate avea un anturaj nepotrivit şi au discutat despre riscurile la care se expun prin încălcarea regulilor.
Activitatea s-a înscris în cadrul proiectului „Dincolo de aparenţe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...