O invitaţie la demnitatea de a fi OM

Preot loan STEFĂNESCU
Nu am siguranţa că voi şti să închei cât mai bine această carte. Libertatea omului şi libertatea lui Dumnezeu sunt absolute, nu se influenţează reciproc. Hristos respectă până şi blestemele ce i se aduc zi de zi cu multă inconştienţă, cu un curaj incredibil al păcatului.
Diavolul procedează exact ca şi descoperitorii continentului american cu vechii indieni, ulterior nimiciţi fără nici un pic de milă. Astfel, primii ofereau cu generozitate oglinzi, eşarfe viu colorate şi metale lucitoare, dar luau în schimb aur şi pietre scumpe, ştiind bine valoarea acestora, jecmănind pe localnici fără menajamente. Diavolul ne oferă şi nouă nimicuri în schimbul a ceea ce avem noi mai de preţ: sufletul. Ni-l dăruim pe un preţ de nimic. Cartea aceasta nu este destinată celor ce nu au şi nici nu vor să aibă nimic în comun cu Dumnezeu. Nu le va fi de nici un folos citirea ei, pentru că ai nevoie de suflet pentru a înţelege aceste rânduri, însă le-am scris pentru cei ce se zbat într-o nehotărâre ce îi întristează, îi nemulţumeşte, pentru cei ce au simţit măcar o dată în viaţa lor dragostea şi iertarea lui Dumnezeu.
Nu am vrut să impresionez şi nici să rănesc, dar am dorit să îndemn măcar după lecturarea acestei cărţi să urmezi rugăciunea şi asumarea acelei picături de responsabilitate şi sinceritate de care are nevoie fiecare pentru a fi creştin.
Totul este o invitaţie la libertate, la demnitatea de a fi om. Restul va face Dumnezeu! Am scris pentru că suntem datori să ne mântuim pe noi înşine şi unii pe alţii.
De aceea, te invit să înţelegi că nimic din tot ce ai citit în această carte nu îţi va folosi dacă nu-L vei căuta cu toată voinţa ta pe Dumnezeu. Te invit la demnitate şi la viaţă. Nu am făcut altceva decât să dau nume răutăţii care ne înconjoară, dar şi să arăt dragostea divină care ne învăluie. Prea mult se tace, prea mult se moare sufleteşte în această lume! Sfânta Scriptură spune clar că răutatea timpurilor noastre nu este reversibilă, nu mai există cale de întoarcere. Dar, nu trebuie ca şi tu să contribui la moartea acestei lumi, nu trebuie ca şi tu să te faci responsabil de moartea sufletului tău. Sunt prea multe de făcut, avem prea multe de îndreptat şi de iertat ca să rămânem nepăsători.
Hristos trăieşte, El este veşnic viu; când vei înţelege acest adevăr veşnic, atunci vei deveni imun la moarte şi la păcat. Atunci vei iubi ceea ce nu mai are importanţă pentru cel de lângă tine. Te vei ruga pentru tine şi pentru el, vei ierta pe cel de lângă tine şi te vei face tu însuţi îndreptarea lui. Dar totul trebuie să înceapă exact cu tine. Să nu trăieşti cu impresia că poţi oferi sau că poţi îndrepta ceva, atâta timp cât Hristos nu reprezintă totul pentru tine. Să nu crezi că poţi iubi şi poţi ierta atâta timp cât nu arzi tu însuşi din dragoste pentru Cel pe care lumea L-a uitat într-un mormânt întunecat şi rece. Să nu ai impresia că îndreptarea şi credinţa ta pot începe altfel decât fără rugăciune: doar rugându-te vei învăţa răbdarea Crucii, iertarea vrăjmaşilor şi iubirea lui Dumnezeu. Altă cale cu siguranţă nu există!
Dacă această carte nu te-a determinat să te rogi, atunci nu şi-a atins scopul. Nu vreau să te plictisesc cu această insistenţă a mea pe tema rugăciunii, dar trebuie să înţelegi că nici eu nu pot nimic, nici tu nu poţi nimic, ci doar Dumnezeu poate îndrepta absolut totul. El singur poate îndrepta până şi rănile pe care nu ni le ştim, poate dărui iertarea şi mângâierea pe care deseori le căutăm aiurea, poate bucura mult prea multele noastre tristeţi. Oare nu ai înţeles că lumea şi-a început căderea şi moartea ei tocmai pentru că a încetat să se roage? Motivele sunt destule, deşi toate se nasc din neîncrederea noastră în bunătatea şi mila lui Dumnezeu: eşecul, plictiseala, neînţelegerea rugăciunii, lipsa unor miracole imediate sau… influenţa externă. Poate că te vei trezi singur într-o lume a nebuniei şi a uitării. Poate vei fi printre cei care nu vor să accepte că nu viaţa acesta reprezintă totul, că nu suntem nimic mai mult decât viitoare îngrăşăminte ale solului. Să nu îţi pierzi atunci răbdarea şi credinţa. Azi, a fi singur, neînţeles sau chiar dispreţuit, deşi pare o nebunie, este totuşi un semn bun, un semn de apropiere de Hristos. Iţi va fi greu, uneori mult prea greu, dar nu te îndemn să te opreşti. Cine va răbda până la sfârşit acela se va mântui. Chiar dacă numele de „creştin” atrage după tine răutatea şi mizeria acestei lumi, luptă până la capăt. Fără „răstignire” nu există „înviere”: Dumnezeu ştie dacă istoria nu se va repeta! Deşi N. lorga susţine că „Istoria se repetă pentru acei popor care nu a înţeles-o şi nu a preţuit-o”. Nu îmi permit să cred că va veni ziua în care nebunia lumii să se ridice din nou împotriva celor care au ales să-L urmeze pe Dumnezeu, aşa cum s-a întâmplat în închisorile comuniste. Nădăjduiesc că rugăciunea ne va salva. Să nu uiţi niciodată că diavolul nu este un mit, nu este o închipuire a unor minţi bolnave. El este o realitate cu care trebuie să lupţi. Nu te lăsa convins de el. Convinge-te că fericirea ta stă doar în mâinile lui Dumnezeu.
Ştiu că Dumnezeu va hotărî soarta acestor rânduri. Am văzut mulţi oameni care citeau cărţi scrise de oameni sfinţi, de părinţi îmbunătăţiţi de la Athos sau din România. Şi cu durere mi-a fost dat să văd că nimic nu se schimba în viaţa lor. Acceptau că este necesară schimbarea vieţii lor, dar atât şi nimic mai mult. Treceau cu uşurinţă de la o carte la alta, fără să zdruncine din temelie viaţa lor, faptele şi gândul lor. Mi-am dat seama că îi e mult mai uşor unui creştin să construiască o centrală atomo-electrică decât să îşi schimbe viaţa, să îşi reanalizeze atitudinea faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu.
Sunt conştient că mai sunt enorm de multe de spus şi de scris. Aş putea să o iau de la capăt, dar las totul în voia lui Dumnezeu. Dar şi în voinţa ta, în dorinţa ta de a cunoaşte sensul vieţii tale, de a-ţi găsi un rost bun într-o lume tot mai imperfectă. Aceste rânduri nu pot ţine loc de Adevăr şi Dreptate. Ele doar dezvelesc rănile murdare ale lumii de azi şi te invită să te fereşti de ele, iar dacă deja le ai, să laşi pe Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre să le vindece, să ţi le aline cu mângâierea şi iubirea
Lui.
Ne place sau nu, totuşi drumul pe care trebuie să-l facem spre Dumnezeu este exact drumul pe care L-a făcut El spre noi. Nu există căi secundare, mai uşoare. Iar El a venit spre noi nu pe un drum uşor, nu pe un drum presărat cu fericire. încearcă şi tu să refaci drumul Lui cu răbdare şi încredere. Nu renunţa să-l urmezi pe Cel ce nu a renunţat la Crucea Sa. Şi ceea ce nu ai găsit în această carte, cere-i exact Lui, căci eu am siguranţa că Dumnezeu îţi va răspunde. Dacă vei avea credinţă, vei înţelege bine modalitatea prin care a ales El să te îndrume pentru a te salva. Lasă-te în grija Lui şi vei vedea că am dreptate în tot ce am scris aici!