O femeie a fost reținutădupă ce a încălcat ordinul de protecție și ar fi amenințat o persoană

Date:

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, o femeie de 35 de ani, din comuna Valea Mare, a fost reținută pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

Aceasta este cercetată în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de încălcarea de către o persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a măsurilor prevăzute la art. 38 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice și amenințare.

Femeia este bănuită că, la data de 20 iulie a.c., în timp ce s-ar fi aflat în comuna Aninoasa, conform ordinului de protecție emis de Judecătoria Târgoviște, nu ar fi păstrat o distanță minimă de 50 de metri față de o femeie de 55 de ani, din Aninoasa, dar și față de locuința acesteia.

De asemenea, ar fi amenințat-o cu acte de violență.

Ieri, 25 iulie, femeia a fost prezentată instanței de judecată, față de aceasta fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...