Numărul de  cazuri  COVID-19 s-a dublat în ultima săptămână

Date:

În Dâmbovița, în ultima săptămână au fost internați 17 pacienți covid, între care un copil. Toți pacienții au fost internați pe secție, nefiind necesară terapia intensivă.

Un avertisment extrem de serios a venit din partea Ministerului Sănătății. Astfel, însuși ministrul Alexandru Rafila a confirmat că,  în săptămâna 27 iunie și 3 iulie au fost înregistrate 7.726 de noi cazuri de COVID-19, din care 1.307 pacienți reinfectați, dublu comparativ cu intervalul precedent, când au fost numai 3974 de cazuri.

Practic România urmează trendul  altor țări din Europa, și trece printr-un moment de creștere rapidă a cazurilor de COVID-19.

Rafila a mai declarat  că se asteaptă la o creștere a numărului de cazuri din cauza subvariantei BA 5, care este foarte contagioasă și care eludează bariere imunitare puse de vaccin sau de trecerea prin boală.

Un scenariu  pesimist arată că s-ar putea ajunge la  10.000 de îmbolnăviri pe zi, iar  vârful noului val pandemic ar putea fi în România după 15 august, în plin sezon al concediilor, când aproape nimeni nu mai respectă regulile sanitare și de distanțare fizică.

Pentru țările din vestul  Europei, vârful acestui val este așteptat la finalul lunii iulie.

Semnale îngrijorătoare vin și de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care  a anunțat săptămâna trecută că se așteaptă la „niveluri ridicate” de COVID-19 în această vară în Europa .

Cu subvarianta Omicron BA.5 în plină expansiune, numărul de cazuri din aproximativ cincizeci de țări din zona OMS Europa s-a apropiat de 500.000 zilnic, în timp ce la sfârșitul lunii mai era în jur de 150.000 pe zi.

Numărul deceselor rămâne în prezent la un nivel scăzut de aproximativ 500, adică nivelul său din vara anului 2020.

Deși nu se pune problema unor măsuri cu caracter restrictiv, specialiștii recomandă respectarea regulilor de igienă și portul măștilor medicale de protecție în spațiile publice interioare și în mijloacele de transport în comun.

În Dâmbovița, în ultima săptămână au fost internați 17 pacienți covid, între care un copil. Toți pacienții au fost internați pe secție, nefiind necesară terapia intensivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Județul Dâmbovița, sub asediul gerului – temperaturi de până la -11 grade Celsius

Dimineață geroasă – 2 ianuarie , temperaturi minime înregistrate...

Noi taxe și impozite în vigoare de la 1 ianuarie 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, în România au intrat...