„Motorul dezvoltării infrastructurii rămâne accesarea de fonduri nerambursabile”

Date:

Ca urmare a modificărilor în ce privește algoritmul de accesare a fondurilor europene nerambursabile, alocate prin Programul Operațional Regional, Municipiul Târgoviște are șanse mari să repete performanța din exercițiul financiar anterior. Avantajul este dat de faptul că au fost finalizate la timp toate proiectele, excepție fiind cel de la Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu. Amănunte a dat primarul Cristian stan, într-o recentă conferință de presă:

„Târgoviștea poate să acceseze foarte mulți bani pe Programul Operațional Regional actual, în contextul în care programul este altfel constituit. Mai exact, dacă pe programul anterior nu au fost finalizate proiectele, ești obligat să atragi bani și să termini proiectele anterioare. Abia apoi pot fi abordate și alte investiții. Municipalitatea târgovișteană are un singur proiect încă în lucru, este vorba despre Școala Tudor Vladimirescu, pe care o finalizăm anul acesta. În rest, singurul municipiu reședință de județ din Regiunea Sud-Muntenia care și-a finalizat proiectele este Târgoviște, deci vom putea atrage fonduri europene. Sunt optimist pentru că, spre deosebire de exercițiul financiar european anterior, când am plecat de la aceeași linie de start, acum plecăm cu un avantaj major, având posibilitatea de a atrage mai mulți bani comparativ cu celelalte municipii reședință de județ din regiune, care mai întâi trebuie să-și finalizeze proiectele neterminate. În continuare, motorul dezvoltării infrastructurii rămâne accesarea de fonduri nerambursabile”– a spus Cristian Stan, primarul Municipiului Târgoviște.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...