Morenarii au urcat pe locul 2. Flacăra Moreni – Steaua 2 Bucureşti 3-1 (0-0)

Date:

flacara-moreniAu marcat: Andrei lliescu (min. 70), Denis lliescu (73), Drăgan (74), respectiv Chitoşcă (59)
Au arbitrat: Gheorghe Olaru (Râmnicu Vâlcea) – Cristi Pătraşcu şi Cristi llinca (ambii din Craiova). Observatori FRF: Veress Lorant (Sfântu Gheorghe), Dumitru Aurelian (Călăraşi). Flacăra: Halcu – D. Matei, A. Pârvu, Acasandrei, Tronaru – M. Plăcintă (cpt), L. Plăcintă – Drăgan (89 – Cârnaru), Rogojină (61 – Denis lliescu) – Negrea (71 – Ene), Andrei lliescu (67 – E. Guţă). Rezerve neutilizate: Panaite – Palamariu, Timofte.
Antrenor: Gabriel Paraschiv.
Steaua 2: Poiană – D. Popescu, Dina, Vlad (46 – Nicula), Ciochină (87 – Gavrilă), Raicu (77 – M. Mihai), Simion (cpt), Vâlceanu, Mihalcea, Chitoşcă, Onţel (46 -Botă). Rezerve neutilizate: Lupescu, Ohan, Obreja. Antrenor: Ion Toma.
Echipa de pe malurile Cricovului Dulce a repurtat o victorie preţioasă cu o echipă puternică întărită cu D. Popescu, Vâlceanu, Chitoşcă şi Onţel de la echipa mare antrenată de Laurenţiu Reghe-campf.
În prima repriză am consemnat ratările lui Andrei lliescu (de două ori în min. 5), apoi, în min. 20, când Ciochină a scos de pe linia porţii, respectiv Vâlceanu (10 – bară) şi Mihalcea (43).
Bucureştenii au deschis scorul prin Chitoşcă (59) cu un şut de la 25 m care a deranjat păianjenul de la vinclul porţii apărate de Halcu, 0-1.
Morenarii au urcat în atac şi au presat poarta lui Poiană.
În min. 70, Negrea a executat cu mult efect o lovitură liberă şi Andrei lliescu, cu capul, a bătut plasa porţii lui Poiană, 1-1.
Băieţii lui Gabi Paraschiv au rămas în ofensivă şi juniorul Denis lliescu, cu un voleu, a dus Flacăra în avantaj, 2-1.
Scorul final l-a stabilit Drăgan (74) după o recuperare şi o pasă dată de Andrei lliescu, 3-1 spre bucuria celor 2.000 de spectatori.
Formaţia dintre sonde are un parcurs bun în acest început de sezon. E pe locul 2 cu 12p din 6 meciuri, fiind depăşită doar de S.C.M. Argeş Piteşti (locul 1, cu 17p, din 7 meciuri).
Flacăra Moreni va juca în etapa următoare (a 7-a, miercuri, 19 octombrie, ora 15:00), în deplasare, cu FCM Alexandria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...