Message body 14 substanţe stupefiante şi psihotrope, adăugate pe lista substanţelor interzise la noi în ţară

Date:

Lista substanţelor cu efect psi-hoactiv interzise în România este actualizată cu încă 14 noi denumiri stabilite în concordanţă cu normele internaţionale şi în funcţie de pericolul pe care utilizarea acestora îl reprezintă pentru sănătate.
A fost aprobat un proiect de lege care completează Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. În funcţie de pericolul pe care îl reprezintă consumul lor pentru sănătate, drogurile se împart în două categorii: droguri de risc şi droguri de mare risc. Astfel, din cele 14 substanţe adăugate, 13 intră în categoria drogurilor de mare risc, iar unul în categoria drogurilor de risc.
Prin cuprinderea în această listă a noilor substanţe interzise, se are în vedere înăsprirea masurilor de prevenire, control şi combatere a fenomenelor legate de consumul şi comercializarea de substanţe stupefiante şi psihotrope, în scopul protejării sănăţii publice.
Numărul substanţelor stupefiante şi psihotrope interzise în România a crescut în urma decesului mai multor tineri ce au consumat produse etnobotanice. Lista este actualizată permanent în funcţie de schimbările la nivelul legislaţiei internaţionale şi în funcţie de pericolul pe care utilizarea acestora îl reprezintă pentru sănătate.
La nivel mondial, comercializarea şi consumul de droguri este un fenomen dinamic, puternic influenţat de o multitudine de factori de natură socială şi economică. În cadrul ONU, instituţia care se ocupă cu controlul internaţional al drogurilor este Comisia Naţiunilor Unite privind Stupefiantele. Aceasta reprezintă principalul organism interguver-namental de luare a deciziilor în ceea ce priveşte legislaţia şi controlul internaţional al drogurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...