Lumea, condusă de bolnavi (33)

Pierre Accoce
și dr. Pierre Rentchnick
Când va avea un dialog, de aproape o oră, cu Nikita Krușciev, în iulie 1959, la standul cu produse culinare americane specifice, organizat la Moscova, în cadrul unei expoziții despre viața de zi cu zi în Statele Unite, a făcut acest lucru doar pentru a demonstra poporului american că este capabil să-i facă față liderului sovietic. Învins de Kenndy, la alegerile prezidențiale din 1960, furios, va jura că oricare va fi miza electorală, nu va mai neglija niciun detaliu pentru a obține maximum de voturi. Un aspect care nu trebuie ignorat: după eșecul suferit în urma confruntării cu Kennedy, această obsesie pentru detaliu îl va face să greșească grav, ceea ce se va materializa în scandalul Watergate.
De-a lungul istorie Statelor Unite, începând cu anul 1789, când a fost ales primul președinte, sa dovedit că electoratul american era de cele mai multe ori naiv, votând, pentru funcția de președinte, politicianul despre al cărui caracter nu știa nimic, după cum nuștia nici ce relații avea acesta cu mediul bancar și de afaceri. Richard Nixon a devenit un exemplu clasic în istoria politică a Statelor Unite. El va fi dovada că cel ce începe să înșele, să mintă la nivelul inferior al societății, cu cât va avansa în ierarhia socială, cu atât își va perfecționa tehnica de parvenire, deoarece cu cât va reuși să urce tot mai sus, cu atât setea sa de putere va fi mai mare.
Deocamdată, Nixon va trebui să suporte un nou eșec usturător. Populația Californiei va barat drumul către sferele superioare ale politicii. Aceasta se întâmpla în 1962. În acel an a vrut să se consoleze pentru KO-ul răsunător pe care i-l aplicase Kenndy, la prezidențiale. În consecință, a țntit scaunul de guvernator. Dar nu a fost să fie. Furios se va închide între patru pereți, blestemându-i pe jurnaliștii despe care le va spune apropiaților că aceștia sunt niște: “mizerabili scormonitori în rahat ce au puterea să asasineze un destin prin manipularea opiniei publice”. Adevărul este că unele medii influente din California nu au uitat că Nixon a fost cel care a declanșat “vânătoarea de vrăjitoare”, Mac-Carthy nafăcând alceva decât să-i preia metoda calomniei și s-o extindă la nivel național. Unele grupuri din viața politică i-au plătit cu vârf și îndesat faptul că Jerry Voorhis și doamna Gahagan Douglas au fost victimele sale. Dar Nixon va reapare în centrul vieții politice în noiembrie 1968. De data aceasta mai hotărât ca niciodată. Va candida la prezidențiale, implicându-se în problemele Extrem-Orientului.
Eșecurile i-au schimbat firea? Desigur, dar în mai rău, iar evenimentele ce vor urma vor confirma acest lucru. De data aceasta va fi ales, chiar dacă majoritatea pe care se sprijină este subțire. Cât a ținut campania electorală, nu a folosit decât un singur slogan: “Pace cu Vietnamul.” Nixon și-a dat seama că America nu mai este interesată de războiul cu Vietnamul. Americanii vot ca acesta să înceteze. Nixon și-a dat seama că americanii vor susține omul care-i va scoate din șerpăria vietnameză. Oare știa Nixon ce reprezenta în realitate Tonkinul, Annamul, Laosul, Cochincina, Cambodgia? Oare era cu adevărat îngrijorat de soarta bătăliei și a oamenilor care mureau departe de casă? Într-adevăr, în 1969, împreună cu Henry Kissinger, va începe seria de negocieri cu vietnamezii. Vor fi necesari șase ani pentru a se ajunge la încheierea păcii. Președintele Ger-ald Ford, succesorul lui Nixon, va fi cel care va semna documentele prin care se va pune capăt răzbiului. Negocierile vor fi dificile, beligeranții vietnamezi îngreunând foarte mult sarcina plenipotențialilor americani. Totuși, în ciuda obstacolelor, Nixon se va face luntre și punte pentru a reuși. Lumea va aprecia acest lucru, fără să știe că, în realitate, războiul este doar pretextul ideal pentru atingerea unui singur scop: acapararea funcției de președinte.
Referitor la Nixon, un mister nu va fi niciodată elucidat. Nimeni nu va reuși să priceapă, deși aspectul a fost analizat sub toate aspectele, de ce narcisimul l-a subminat așa de tare pe Nixon, încât acesta nu a mai reușit să-și dea seama când greșește. Trei medici psihiatri au fost preocupați de cazul Richard Nixon. Primul, medicul John C. Lungren care de douăzeci de ani practica această meserie. Următorii doi au fost maior-generalul Walter Tkach și locotenentul comandant William Lukash, asistent de fiecare zi al primului. Oare când și-au dat seama c-au apărut, la Nixon, primele semne ale tulburării mentale, ale psihonevrozei obsesionale?
Nimeni nu poate scăpa de obsesii. Este constatarea doctorului P. Scherrer, consemnată public în articolul “Psihonevroza obsesională“, publicat în Caietele medicale lyoneze, volumul 51, numărul 13, din aprilie 1975. Scherrer afirmă că amintirea repetitivă a unui eșec, a unei decepții, poate tulbura grav starea normală de somn, poate da peste cap munca de zi cu zi, poate afecta în profunzime zilele de destidere, perioada concediilor. Uneori, refrenul unei melodii, fragmentul unei imaginii poate tulbura liniștea sufletească a unui individ fără ca acesta să poată realiza de ce. Când merg, unii se străduiesc să evite încrucișările dalelor sau pavelelor. Alții devin obsedați de aranjarea uneltelor pe care le folosesc sau aranjarea obiectelor de pe birou. Medicii spun că este vorba de tendințe obsesionale. Cu toate acestea, s-a constatat că la majoritatea oamenilor, aceste obsesii permit desfășurarea unei vieți normale. Totuși, la unii indivizi, psi-honevroza obsesională devine invalidantă. Celelalte trei forme, angoasa, fobia și isteria au fost descrise de Sigmund Freud.
Partea proastă este că psihonevroza obsesională nu are o bază anatomică cunoscută. Psihonevroza obsesională este o boală a minții ce afectează personalitatea omului, în forme foarte critice. La început, în mod greșit, s-a crezut că este ereditară deoarece se constatase că mamele bolnave de psihonevroza obsesională, prin felul cum își educa copilul, o transmitea acestuia. Ulterior, s-a constatat că prima formă de manifestare a psihonevrozei obsesionale este reacția refulată a copilului ce refuză dresajul exercitat de părinți asupra sa. Psihanaliștii au descoperit că aceasta este sursa patologică ce declanșează psihonevroza obsesională.
Echilibrul unei vieți psihice fericite depinde de relația ce se stabilește între dorințe, formate în straturile profunde ale inconștientului, și cenzura impusă de normele morale și sociale. În ceea cei privește pe cei obsedați de ceva, aceștia nu se găsesc într-o stare de armonie, ci de permanent conflict. Dorințele ce-l macină pe individ devin tot mai apăsătoare. Autocenzura devine insuportabilă. Lupta cu sine devine nemiloasă. Pacientul începe să suporte tot mai greu agresiunea propriilor sale dorințe, născute în subconștientul său, devenite treptat obsesii conștientizate. Este o luptă care-l extenuează. Pentru a exorciza obsesiile, individul ajunge să folosească metode, mijloace ce devin la rândul lor obsesii.
Cum reușim să identificăm bolnavii de psihonevroză obsesională?
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. În altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărļirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotărță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.