Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick
Până la urmă, Lenin va trebui să recunoască public că este bolnav. Va face acest lucru, pentru prima dată, la cel de-al VIII-lea congres al sovietelor, pe 30 decembrie 1920. Conform programului stabilit dinainte, Lenin trebuia să ia cuvântul la închiderea lucrărilor congresului, după cei ce trebuia să prezinte în rezumat, realizările și, eventual, după ce se dădea cuvântul celor ce ar fi avut ceva de criticat. Lui Lenin îi era așa de rău, încât a cerut permisiunea să vorbească primul, scuzându-se: “Din păcate, mă simt așa de rău încât nu pot proceda altfel”. La două zile după terminarea lucrărilor congresului, va pleca să se odihnească, la Nijni-Novgorod, un loc aflat la confluența dintre Volga și Oka, localitate ce va fi ulterior numită Gorki, în onoarea marelui scriitor rus ce se născuse în acest orășel.
Recomandarea medicilor ca Lenin să se odihnească, era imperios necesară. Acceptarea acestei recomandări a fost realizabilă, în planul activității politice, datorită insistențelor lui Iosif Stalin, unul dintre marii adepți ai lui Lenin. Stalin tocmai fusese numit comisarul poporului cu problemele minorităților naționale, dându-i-se, ulterior, și funcția de secretar general al partidului comunist. Cu Stalin, care se bucura de încrederea totală a lui Lenin, acesta din urmă putea răsufla liniștit, putând spera că se va reface, în ceea ce privește starea sa de sănătate.
Stalin era mai tânăr decât Lenin, cu nouă ani. în 1920, avea patruzeci și unu de ani. Se născuse în orașul Gori, în Georgie, o zonă din Caucaz, aflată la frontiera dintre Marea Caspică și Marea Neagră. Mama sa, Ecaterina, toată viața a spălat, a cârpit și a gătit pentru alții pentru a câștiga un ban. Tatăl, Visarion Dju-gacivili, pingelea încălțările săracilor pentru a avea ce pune familiei, pe masă. Era o fire violentă, aproape mereu amețit de băutură, care zilnic își bătea soția și fiul, încât acesta, sătul să tot încaseze loviturile de pumni și de picioare din partea tatălui, îl va renega chiar înainte ca acesta să moară înjunghiat, într-o altercație cu niște bețivi, într-o cârciumă. în anul morții violente a tatălui, când abia împlinise zece ani, Iosif Djugacivili a fost călcat de o mașină. Timp de zece zile a stat în comă, apoi s-a ales cu infectarea gravă a sângelui, din cauza rănilor care nu au fost curățate cum trebuie. Din cauza accidentului, a rămas, pe viață, cu cotul stâng înțepenit.
Sperând că fiul ei va avea, până la urmă, o viață lipsită de griji, mama sa îl va înscrie la un seminar, din Tiflis, rugându-se la Dumnezeu ca totul să se termine cu bine, crezând că poate, cine știe, va ajunge mitropolit ortodox. Mama sa știa că preoții ajungeau, la scurt timp, după ce erau numiți să slujească într-o biserică, bogați, îmbuibați, puternici. Cu toate acestea, în ciuda dorinței mamei, Stalin va părăsi seminarul, la douăzeci de ani, pentru a se alătura revoluționarilor bolșevici. Foarte repede le va dovedi tuturor că este un agitator talentat, un propagandist capabil să pună masele în mișcare. Pentru prima dată, Lenin va avea dea face cu Stalin, în 1905, când se va întâlni cu el la Tammerfors, în Finlanda, la vremea respectivă, un principat țarist. Conform lui Robert C. Tucker, care a publicat lucrarea Stalin revoluționar. Eseu de analiză istorică și psihologică, la Paris, în 1975, la editura Fayard, Iosif Djugacivili era deja considerat o autoritate în materie de marxism. într-o primă perioadă a activității sale a fost cunoscut cu pseudonimul de Koba, în amintirea unui erou național ce răzbuna poporul caucazian pentru toate nedreptățile suferite, devenit personaj de roman istoric. Până la urmă, a preferat să i să spună Stalin, “omul de oțel”, din cauza impactului pe care acest nume îl avea în subconștientul celor cu care interacționa. Pe de altă parte, a preferat Stalin deoarece considera, pe drept cuvânt, că va avea aceiași forță și rezonanță ca numele de Lenin. De altfel, de multă vreme Iosif Djugacivili se identificase, în sinea sa, cu Lenin.
Flatat de admirația pe care Stalin o avea pentru el, Lenin nu ignora ce se spunea, pe la colțuri, despre georgian. Stalin era considerat garda sa cea mai credincioasă. De când s-a reîntors în Rusia, venind din exilul său elvețian, în 1917, Lenin l-a însărcinat pe georgian să-i apere, zi și noapte, spatele. Stalin tocmai gusta din plin libertatea, după ce a stat patru ani la ocnă, în Siberia. Deși nu era considerat un orator sau un pamfletar de excepție, Stalin s-a remarcat prin capacitatea sa de muncă extraordinară, prin spiritul său practic, prin nemaipomenita sa prudență. A reușit să pună la punct, în cele mai mici detalii, organizarea partidului, a făcut ordine în interiorul acestuia. Va ajunge să domine pe toată lumea cu excepția lui Lenin și a lui Troțki. Practic va termina cu brio ucenicia sa de om politic, reușind să fie o personalitate de prim plan a partidului.
Revenind la Lenin, acesta, după o lună de odihnă, a considerat că și-a revenit pe deplin, că nu mai are nevoie de supravegherea medicilor, că se poate întoarce la Moscova pentru a reîncepe să lucreze pentru desăvârșirea revoluției bolșevice. Ajuns la Kremlin, va găsi o situație foarte dificilă, la nivel național. Citind rapoartele, descoperă că țăranul rus a întors definitiv spatele binefacerilor revoluției, pe care nu mai dădea doi bani. Lenin se ia cu mâinile de cap. Troțki, care efectuase rechiziții foarte dur de nemiloase, de alimente și cereale, în mediul rural, reușise să-i determine pe țărani să se revolte împotriva regimului, chiar să-i ucidă pe unii comisari ce se încăpățânaseră să fie mai nemiloși chiar decât Troțki. Marea greșeală făcută de Troțki a fost că a nesecotit dreptul țăranului de a păstra pentru sine recolta pe care o obținea de pe parcela de pământ pe care o avea în proprietate deplină. Troțki vroia ca toată recolta să fie luată de Stat. Această decizie i-a revoltat pe țărani.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărļirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. Totodată, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
