LĂMURIRI PENTRU JUNIORI

Date:

În conformitate cu dispoziţiile art. 49 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de urgenţă compus din Răzvan BURLEANU – Preşedinte FRF, IORGULESCU Gino – Prim-vicepreşedinte FRF, Octavian GOGA -Vicepreşedinte FRF, cu unanimitate de voturi:
Aprobă, în urma solicitării Comisiei FRF-AJF formulată în cadrul şedinţei comisiei din data de 24 noiembrie 2017, completarea Regulamentelor Competiţiilor Trofeul Gheorghe Ola şi Trofeul Gheorghe Ene, astfel:
1. În cadrul competiţiilor Trofeul Ghe-orghe Ola şi Trofeul Gheorghe Ene au drept de joc jucătorii legitimaţi/transferaţi la cluburile participante până cu 48 de ore înainte de începerea fazei judeţene a competiţiei;
2. În situaţia în care echipa campioană (echipa clasată pe locul I) nu îndeplineşte condiţia prevăzută de Regulamentele competiţiilor referitoare la participarea obligatorie la Interliga Naţională de Fotbal, aceasta nu va avea drept de participare în fazele zonale finale ale competiţiilor, urmând a participa în fazele organizate de Federaţia Română de Fotbal următoarea echipă cel mai bine clasată şi care îndeplineşte această condiţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...