Județul Dâmbovița este punct stategic în cazul intervenției dezastrelor naturale, crizelor umanitare sau al altor situații neprevăzute

Date:

Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan q participat la  inaugurarea  unui depozit zonal de materiale pentru situații de urgență. 

Punctul logistic construit în județul nostru de către Crucea Roșie Română și Crucea Roșie Italiană va deservi județele Prahova, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Vâlcea și Olt, iar datorită acestuia va crește capacitatea de răspuns în cazul dezastrelor naturale, crizelor umanitare sau al altor situații neprevăzute. Cu resursele disponibile în apropiere, timpul necesar pentru a livra ajutoare în zonele afectate va fi semnificativ redus.

” Pe de altă parte, faptul că în Dâmbovița s-a înființat acest depozit este și o recunoaștere a capacității organizatorice a filialei dâmbovițene de Crucea Roșie.

I-am asigurat pe toți cei prezenți că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, le voi sprijini toate acțiunile și activitățile viitoare, așa cum de altfel s-a întâmplat și până acum. Doar în ultimii 4 ani, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat Crucii Roșii Dâmbovița, pentru cheltuieli curente și ajutoare sociale, aproximativ 2,5 milioane de lei.

Mulțumim partenerilor noștri de la Crucea Roșie Italiană pentru sprijin și îi felicităm pe toți pentru ajutorul acordat celor aflați în dificultate.”, a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...