
ALERTĂ de gradul zero, incendiu într-un apartament din Târgoviște, strada Arcașilor, ardeau materiale combustibile in interiorul unei camere la etajul 1, blocul 36.La fața locului au ajuns imediat mai multe autospeciale de pompieri, poliție și ambulanță.
” Se intervine în cazul unui incendiu anunțat în municipiul Târgoviște , str. Arcașilor, bl 36, etaj 1.
Acționează Detașamentul Târgoviște cu 3 autospeciale și SAJ Dâmbovița cu un echipaj.
La locul indicat s-a constatat că ard materiale combustibile în interiorul unei camere la etajul 1.” a transmis ISU Dâmbovița.
S-a făcut accesul în apartamentul corespondent de la etajul 1 și a fost evacuată o persoana care primește îngrijiri medicale de la echipajul SAJ Dâmbovița.
Din fericire incendiul a fost anunțat la timp și a fost lichidat rapid de pompieri.
Nu s-a impus evacuarea locatarilor din bloc.


