Pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de gunoi menajer în comuna Bucșani.
Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit pompierii de la Detașamentul Târgoviște cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al com. Bucșani.
La momentul sosirii echipajelor la locul intervenției, acestea au constatat faptul că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 700 mp.
Incendiul a fost localizat și s-a acționat pentru lichidare, nefiind înregistrate victime.