În județul Dâmbovița au fost instituite 16 filtre și au fost oprite pentru control 260 de autovehicule 

Date:

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost în teren, pe raza întregului județ, continuând să acționeze pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

Ca urmare a celor 16 filtre instituite, polițiștii au legitimat 278 persoane, au oprit pentru control 260 de autovehicule și au aplicat 192 de sancțiuni contravenționale.

Din totalul acestora, 48 au fost pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și 139 pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice.

De asemenea, polițiștii rutieri au acționat pe drumurile publice intens circulate pentru prevenirea producerii unor accidente de circulație, fiind testați 98 de conducători auto pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive sau alcool.

Totodată, pentru neregulile descoperite a fost reținut un certificat de înmatriculare și 11 permise de conducere.

Siguranţa cetăţenilor este o prioritate, iar, în acest sens, polițiștii acţionează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunităţii, fiind pregătiți să intervină atunci când situaţia o impune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...