GREVĂ de avertisment în rândul angajaților AFIR 

Date:

 Blocul Național Sindical informează că angajații AFIR – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, membri ai Sindicatului Lucrătorilor din Europa, afiliat BNS prin Federația Națională a Lucrătorilor au desfășurat ieri, GREVĂ de avertisment. 

Greva japoneză nu a afectat programul de lucru al angajaţiolor şi nu  a perturbat activitatea curentă.

Motivele protestului:

•    Contractul individual de munca nu include toate veniturile de natură salarială pe care angajaţii le primesesc cu impact asupra indemnizaţiei pentru concediul de odihnă şi pensie(la această dată);

•    Venituri salariale incerte, diminuate, discriminatorii, pentru angajaţii implicaţi direct în instrumentarea proiectelor din fonduri europene;

•    Calcularea şi acordarea eronată a drepturilor salariale în mod repetat;

•    Repartizarea inechitabilă a sarcinilor de serviciu;

•    Hărţuirea la locul de muncă, sub formele prezentate în literatura de specialitate;

•    Acordarea unor calificative la evaluarea profesională care nu concordă cu realitatea;

•    Lipsa unui contract colectiv de muncă valabil;

•    Lipsa unor condiţii de munca normale şi în siguranţă aspecte constatate de Inspectoratul Teritorial de Munca(în anumite sedii);

•    Management defectuos, promovări politice, ocuparea funcţiilor de conducere prin delegari repetate, pe termen lung;

Revendicări urgente:

•    Soluționarea prin dialog a situaţiilor care au stat la declanşarea grevei japoneze;

•    Încetarea imediată a delegării pentru Directorul General George Chiriţă;

•    Auditarea de urgenţă a activităţii Direcţiei Economice, Direcţiei Juridice şi a Direcției Gestiunea Performanțelor Profesionale și Recrutare în special a activităţii directorilor şi a stilului de management practicat. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...