Ghidul de finanțare al Programului „Fabrici de reciclare”, finanțat din PNRR , se schimbă

Date:

 Administrația Fondului pentru Mediu  spune că ulterior postării proiectului de ghid pentru consultare publică pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, procedură în cadrul căreia se vor putea transmite propuneri și observații de către persoanele interesate și aprobării variantei finale prin ordin de ministru, va putea fi lansată sesiunea de finanțare în cadrul programului. 

 Programul este destinat finanțării instalațiilor noi de reciclare a deșeurilor colectate separat pentru reducerea impactului acestora asupra mediului și sănătății populației, reducerea consumului de resurse în scopul promovării dezvoltării economice sustenabile în toate regiunile și atingerii țintelor de reciclare în acord cu Strategia Națională privind economia circulară și Planul National de gestionare a deșeurilor/planurilor județene de gestionare a deșeurilor și a planului de gestionare a deșeurilor pentru municipiul București.

 Toate informațiile relevante, atât în ceea ce privește modificarea ghidului de finanțare și consultarea factorilor interesați, cât și calendarul de desfășurare a programului, vor fi aduse la cunoștință publicului,  pe site-urile Administrației Fondului pentru Mediu și Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Județul Dâmbovița, sub asediul gerului – temperaturi de până la -11 grade Celsius

Dimineață geroasă – 2 ianuarie , temperaturi minime înregistrate...

Noi taxe și impozite în vigoare de la 1 ianuarie 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, în România au intrat...