FOTBALUL ROMÂNESC SE PREGĂTEȘTE PENTRU MAREA DIGITALIZARE

Date:

Fotbalul românesc intră într-o nouă eră a digitalizării. Începând cu 1 ianuarie 2025, fișa personală a jucătorului și foaia de joc completată manual vor fi eliminate complet, în urma unei modificări în Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice, aprobate în ultima ședință CEx din acest an, vineri, 20 decembrie.
De acum înainte, toate operațiunile precum legitimările și transferurile de jucători vor fi gestionate exclusiv prin mijloace digitale, utilizând sistemul Football Connect, dezvoltat în ultimii ani de echipa IT ale Federației Române de Fotbal, în colaborare cu Departamentul de Competiții.

Această schimbare reprezintă o ușurare semnificativă pentru membrii afiliați FRF, care nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la sediul FRF pentru a viza legitimațiile jucătorilor. În plus, tradiționala foaie de joc completată cu pixul înaintea partidelor va fi înlocuită cu o versiune electronică, mai eficientă și ușor de utilizat.

„Carnetul cu poza capsată și colțurile îndoite, dar și pixul utilizat pentru completarea foilor de joc vor deveni doar amintiri din trecut. Digitalizarea fotbalului românesc este un pilon important pe care ni l-am asumat în cadrul Planului Strategic, iar această modificare este doar un pas dintr-un proces mai amplu de modernizare. Vom continua să implementăm noi soluții care să sprijine dezvoltarea sportului în România”, a declarat președintele FRF, Răzvan Burleanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...