F.C.M. Târgovişte Vrea să iasă din situaţia dificilă

Date:

fcm„Tunarii” târgovişteni au o situaţie dificilă. Au cumulat doar 17 puncte în 17 etape. La adevăr au -10. E mult. Nu-şi mai pot permite să piardă puncte în meciul de la Şotânga cu pretendentele C.S. Afumaţi. Meciul e foarte greu. Ca să învingă, echipa din Ilfov trebuie să nu greşească în apărare, să joace direct pe poartă, cursiv şi energic. Este nevoie de marcaje stricte la atacanţii Vlada, Surugiu şi M. Ionică. Primii doi sunt foarte înalţi şi buni la jocul aerian dar lenţi ca nişte răţoi imenşi. Coman şi Oprea au misiune grea dar se pot descurca. Important este ca cei trei atacanţi ilfoveni să nu primească baloane de la Petculescu, Robicek sau E. Matei.
„Tunarii” pot surprinde prin şarjele lui Enescu, prin urcările lui I. Constantin prin fineţurile lui Mândru. Apoi, Săndulescu şi Leţu îi pot depăşi pe fundaşii centrali Mogoş şi S. Bar, vulnerabili la jocul pe jos. De multe ori fundaşii laterali Ibrian şi Savin sau Stanca urcă în atac şi lasă în spate spaţii libere pe unde pot acţiona mijlocaşii şi atacanţii târgovişteni care pot sprinta nestingheriţi. Pe acolo trebuie să se suplimenteze viteza şi să se deseneze trasee spre poarta neexperimentatului Obretin. în asemenea condiţii aşezarea echipei din Ilfov se zdruncină din temelii. Formaţia antrenată de Vasile Neagu a avut două sincope în acest început de retur: 1-1 (acasă) cu Dinicu Golescu Câmpulung şi 0-0 (acasă) cu C.S. Podari. Elevii lui Puiu Becheanu pot câştiga acest meci etalând atitudine şi agresivitate, suflet şi dăruire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...