Jandarmeria Română anunță cetățenii că, în perioada 21–26 septembrie 2025, la Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, județul Dâmbovița, se va desfășura un exercițiu internațional de antrenament.
În cadrul activităților vor avea loc simulări tactice și scenarii specifice intervențiilor în situații de criză, cu deplasări de trupe, echipamente speciale și prezență intensă a forțelor de ordine.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița va participa pe 25 septembrie, efectuând un exercițiu tactic de intervenție la fostul Liceu Tehnologic „Nicolae Ciorănescu” din Târgoviște (strada Locotenent Stancu Ion, nr. 35).
În intervalul 09:00 – 13:00, în zona obiectivului, se vor folosi muniții neletale de marcare a focului. Poliția și jandarmeria fac apel la cetățeni să nu intre în panică, deoarece toate acțiunile sunt controlate și fac parte dintr-un exercițiu de pregătire, fără niciun pericol real.
Exercițiul reunește reprezentanți din 15 țări, 5 organizații internaționale de securitate și peste 500 de militari români și străini, având scopul de a consolida cooperarea internațională și perfecționa capacitatea de intervenție a forțelor de ordine.


