EXERCIŢIU COMUN DE APĂRARE CHIMICĂ, BIOLOGICĂ, RADIOLOGICA Şl NUCLEARĂ

Date:

Ambasada Statelor Unite ale Americii a organizat, la data de 15 noiembrie a.c., primul exerciţiu comun de apărare chimică, biologică, radiologică şi nucleară (CBRNe), în colaborare cu forţele de securitate şi intervenţie din România.Conceput cu scopul de a testa capacitatea de intervenţie şi de coordonare după un atac simulat, exerciţiul a implicat echipele specializate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi Brigăzii Antiteroriste a Serviciului Român de Informaţii. Scenariul a evidenţiat rolul agenţiilor partenere din România în planificarea, răspunsul şi limitarea consecinţelor unui incident de natură CBRNe.
Acest eveniment reprezintă încununarea unui parteneriat de mai mulţi ani între autorităţile române şi Ambasada SUA cu scopul de a îmbunătăţi abilităţile României de a reduce ameninţările reprezentate de armele de distrugere în masă.
De peste 15 ani, Agenţia de Reducere a Ameninţărilor în Domeniul Apărării (DTRA) din cadrul Departamentului de Apărare sprijină România în derularea unor programe de pregătire şi asistenţă cu scopul de a perfecţiona cunoştinţele în domeniul prevenirii, detecţiei, interdicţiei şi investigării incidentelor cu arme nucleare, biologice şi chimice sau cu alte materiale.
DTRA a oferit recent sprijin financiar printr-o donaţie semnificativă de echipamente specializate de protecţie, detecţie, monitorizare şi decontaminare către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General al Poliţiei Române.
În valoare de peste $380,000, echipamentele vor contribui la buna desfăşurare în România a misiunilor de primă intervenţie şi a celor investigative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Județul Dâmbovița, sub asediul gerului – temperaturi de până la -11 grade Celsius

Dimineață geroasă – 2 ianuarie , temperaturi minime înregistrate...

Noi taxe și impozite în vigoare de la 1 ianuarie 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, în România au intrat...