EMIL SĂNDOI: „AM FI MERITAT SĂ CÂȘTIGĂM”

Date:

Chindia a fost învinsă de FC Botoșani, 1-2, și este pe loc de baraj în Liga 1. La finalul jocului, Emil Săndoi a transmis că rezultatul înregistrat la Ploiești nu este conform cu realitatea și că echipa sa merita victoria.

”Avem un an de zile aproape de când n-am mai luat gol din faze fixe. Ne-am pregătit bine, dar jocul greșeala așteaptă. Aveam un marcaj fix, știam că Papa vine pe scurt, am pierdut marcajul, a fost importantă și devierea, a venit exact unde nu trebuia pentru noi.

Ăsta este fotbalul, îmi pare rău, pentru că nu am făcut o partidă proastă, din contră. Am reușit să ne subordonăm adversarul în multe momente ale partidei. Probabil că această schimbare de strategie pe care o avem ne-a debusolat puțin.

Mai sunt jocuri, nu se știe nimic. Este un program greu, la fel cum au și celelalte echipe. Am ratat azi un pas important pe care puteam să-l facem. Am fi meritat victoria”, a spus Emil Săndoi.

Recent, s-a vehiculat varianta ca Emil Săndoi să fie demis de la Chindia, din cauza lipsei de rezultate, iar antrenorul a recunoscut că orice posibilitate trebuie luată în calcul.

”Nu m-a afectat, în fotbal apar mereu astfel de discuții, niciunul antrenor nu e pe viață la o echipă. Noi, staff-ul, împreună cu jucătorii știm că am făcut tot ce depinde de noi. E clar că am făcut și greșeli, toată lumea greșește, dar nu cred că am făcut greșeli capitale. Rămâne de văzut ce se va întâmpla”, a transmis Emil Săndoi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Județul Dâmbovița, sub asediul gerului – temperaturi de până la -11 grade Celsius

Dimineață geroasă – 2 ianuarie , temperaturi minime înregistrate...

Noi taxe și impozite în vigoare de la 1 ianuarie 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, în România au intrat...