Ministerul Educației și Cercetării a lansat în consultare publică proiectul prin care elevii care au obținut media 10 la examenele naționale din 2025 vor primi stimulente financiare.
Concret, proiectul prevede:2.000 de lei pentru fiecare absolvent de gimnaziu cu media 10 la Evaluarea Națională;5.000 de lei pentru fiecare absolvent de liceu cu media generală 10 la Bacalaureat, inclusiv sesiunea specială. Sumele sunt aceleași ca în 2024, iar lista nominală a elevilor premiați va fi stabilită prin ordin al ministrului.
În această vară, 42 de absolvenți de liceu și 85 de absolvenți de gimnaziu au reușit performanța de a obține media maximă la examenele naționale.
Ministrul Educației, Daniel David, a subliniat că măsura vine în completarea altor programe de sprijin și recompensare:
„Am încercat să securizăm partea de recompensare a excelenței. Alături de premiile pentru rezultatele la olimpiade și competiții internaționale, propunem acordarea de stimulente financiare elevilor care au încheiat examenele naționale cu media generală 10.” Proiectul poate fi consultat pe site-ul Ministerului Educației: edu.ro.


