E nevoie de conştiinţă şi credinţă

Preot loan Ştefănescu
„O, neam necredincios şi îndărătnic! Până când voi fi cu voi, până când vă voi răbda pe voi?” Cui se adresează aceste cuvinte grele? Veţi spune, poate, că nu ni se adresează nouă, ci iudeilor din vremea Mântuitorului Hristos. Într-adevăr „Până când voi fi cu voi” se adresează evreilor de atunci, care neprimin-du-L decât ca om, nu ca Dumnezeu, nu-L puteau avea decât temporar cu ei, în mijlocul lor. Vrea să le spună că nu va mai fi printre ei curând, şi atunci ce vor face, la cine se vor mai duce, cui se vor mai adresa, cine îi va mai orienta în călătoria lor pământească.
Şi aşa s-a ajuns la o dezorientare totală a oamenilor de azi, care au renunţat la busola de orientare (Sfânta Evanghelie). Majoritatea oamenilor din lumea de azi, nu mai cunosc nimic altceva, în afara fericirii, pe care le-o oferă bunurile vieţii acesteia trecătoare. Numai mărirea lumească îi atrage! Pentru ei nu mai există nimic altceva în afara bunurilor materiale, în afara bogăţiei, puterii, ştiinţei, satisfacerii plăcerilor. Acestea reprezintă sensul vieţii lor. Şi sunt bucuroşi atunci când sănătatea este în floare, şi-i fac să fie stăpâniţi de plăceri, sunt fericiţi când sunt înconjuraţi de onoruri şi alte bucurii lumeşti, dar care sunt trecătoare. Iar când dau peste o boală sau un necaz, o lipsă sau o supărare, deodată se înrăiesc şi mai mult, fiindcă ei nu înteleg că fericirea pământească nu este de durată, ci trecătoare, efemeră.
Să nu uităm totuşi că, în lumea acestea, au existat şi cred că mai există, oamenii care nu sau mărginit doar la întelegerea îngustă şi redusă a vieţii pământeşti şi a bucuriilor legate de ea. În istoria noastră a românilor, sunt cunoscuţi destui români care ştiau să-şi pre-ţuiască credinţa şi ţara şi le iubeau atât de mult, încât erau gata oricând să se jertească pentru ele. Şi într-adevăr, se jertfeau, au dat viaţa pentru credinţa şi ţara lor. Iar părinţii, soţiile, copiii, rudele şi cunoscuţii erau mândri de faptele lor şi erau fericiţi pentru curajul lor şi-i cinsteau pentru asta.
Ce se întâmpla astăzi? Românii nu mai sunt mulţumiţi de credinţa şi de ţara lor? Sau au uitat că, în viaţă, mai presus de orice, trebuie să fim plăcuţi înaintea lui Dumnezeu, să-L iubim cu sinceritate, să-i împlinim poruncile şi voia lui cea sfântă! A spus Sfântul Constantin Brancoveanu, n-o spun eu! El a urmărit adevărata mărire care ne aduce fericirea: aceea de a trăi în pace cu Dumnezeu şi cu conştiinţa ta, în pace cu aproapele tău. Doar atunci ne putem bucura cu adevărat! Ne bucurăm chiar şi atunci când suntem în necazuri, în dureri şi suferinţe, chiar nemeritate de-ar fi. Pentru că suferinţele şi necazurile de tot felul le primim doar ca încercări de la Dumnezeu care au rolul de a ne întări şi a ne apropia şi mai mult de el.
Ar trebui să înţelegem dimensiunile valorice ale bucuriei creştine pornind de la Buna Vestire, izvorul tuturor bucuriilor sfinte, fără să ne oprim aici, şi să le urmărim pe întreg parcursul vieţii pământeşti a Mântuitorului Hristos, până acolo sus pe Gol-gota Patimilor şi Învierii. Toate faptele şi învăţăturile Sale, în ele se oglindesc.
Deci, şi viaţa noastră, trebuie să fie un drum asemănător cu drumul vieţii pământeşti a Mântuitorului Hristos. Ne-o începem cu bucuria venirii în lume, dar şi cu bucuria naşteri noastre „din apă şi din duh” (loan 3,5). Ne-o continuăm sub semnul acestei bucurii, dar şi cu greutăţile inerente ei, pe care le conştientizăm în crucea propria fiecăruia dintre noi. Ne-o începem cu Hristos – Domnul şi tot cu El trebuie să ne-o continuăm până la sfârşit. Vom reuşi cu siguranţă dacă vom asculta şi vom împlini chemarea atât de mobilizatoare şi răscolitoare invocată destul de des de Sfânta noastră Biserică prin glasul slujitorilor ei: „Şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.
Să fim aşadar covinşi că, numai credinţa însoţită de faptele ei, este mântuitoare. Deci, un lucru trebuie ştiut şi luat în seamă cu toată seriozitatea: cea mai mare minune, minune pe care o poate face omul însuşi, este „naşterea din nou”, adică trecerea de la întuneric la lumină şi de la moarte la viaţă. Dar pentru asta e nevoie de conştiinţă. Conştiinţa, când nu este tulburată de răutăţi şi patimi, care zăpăcesc mintea omului, este un glas dumnezeiesc care ne învaţă cum sa ieşim „de la întuneric la lumină”. Cine îl ascultă este îndrumat spre bine, spre lumină.
Din păcate, în lumea de azi nu există fericire, există multă nefericire. Este ignoranţă, mândrie şi păcat, certuri, înjurături, clevetiri şi ură. Ne-am afundat în întunericul ideilor preconcepute şi superstiţiilor de tot felul semănate în mod sistematic de mass-media. Aprindeţi o lumină fraţilor, ca să risipească întunericul şi să se inunde viaţa noastră de bucurie şi fericire!
Numai în lumina credinţei, întunericul se risipeşte şi popoarele „barbare” se civilizează şi se salvează. De ce vor să ne golească de credinţă? Pentru ca extremismul să-i ia locul? Încotro ne îndreptăm? Cine altcineva, în afară de Dumnezeu, ne poate salva de „nebuniile” lumii de azi?
Aşadar, să înălţăm glasul nostru şi să-L mărturisim cu curaj pe Hristos; nicio putere să nu poată să ne închidă gura; pretutindeni să aprindem lumina credinţei. Aşa se va vindeca lumea de rătăcire şi păcat. Cuvântul lui Hristos este un medicament atotputernic, care ne dă curajul propovăduirii şi mărturisirii Adevărului. E mare nevoie de lumina credinţei în lumea în care trăim. Această lumină a credinţei dă putere celor care o aprind, ca să biruiască ispitele, prigoanele şi încercările de tot felul.
Atenţie! Mulţi plâng şi cer mila lui Dumnezeu, când văd ce se întâmplă azi cu lumea noastră în care trăim! Alătură-te şi tu acestora, şi te poti număra între ei „zece” pentru care Dumnezeu nu a pierdut cetatea. Apără „cetatea”, cu rugăciunea şi lumina credinţei tale! Doar tu nu eşti necredincios, nici îndărătnic! Atenţie, că prin îndărătnicia noastră îi stricăm şi pe alţii, conform Scripturii care zice: „Cu cel îndărătnic te vei îndărătnici”.
Îmbracă-te cât poţi de serios: până când te va răbda Dumnezeu, căci în mod sigur şi cu tine a fost nevoie să fie până acum îndelung răbdător. Nu-i pune răbdarea la încercare, pentru că Dumnezeu nu este doar bun, este şi drept şi până la urmă îti va da după faptele tale.