Duminica Intîiului Sinod Ecumenic

Pr.prof.Alin Marian Pleşa
Seminarul teologic Sf. loan Gură de Aur din Târgovişte
Momentul convocării întîiului Sinod Ecumenic (Niceea, 325) este unul de răscruce în istoria Sfintei Biserici şi în istoria întregii umanităţi. Este un moment pe care, memoria liturgică a calenadarului creştin, l-a reşinut întru înveşnicirea lui în lucrarea Duhului Sfânt.
Acest eveniment este sugestiv susţinut de pericopele biblice ale acestei Duminici sinodale care nu este unică în calendarul ortodox. Apostolul citit în această Duminică (Faptele Apostolilor 20,16-18,28-36) aminteşte întâlnirea emoţionantă din Milet a Sfântului Apostol Pavel cu episcopii şi preoţii efeseni. El îi avertizează profetic că după plecarea mea vor intra, între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei (Fapte 20,29-30). Deci, vor fi unii care vor încerca să rupă unitatea Trupului tainic al lui Hristos, Biserica, nemaiprimind cuvintele date de Părintele ceresc Fiului Său spre a fi păstrate ca un odor de mare preţ de episcopii şi preoţii poporului credincios de ieri şi de azi, călăuziţi fiind la tot Adevărul de Preasfântul Duh. De asemeni, Sfânta Evanghelie rostită în cadrul Sfintei Liturghii a acestei Duminici (loan 17,1-13) face auzite, cu putere multă, cuvintele Mântuitorului lisus Hristos: şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. (loan 17,11). Această unitate a Sfinţilor Apostoli având ca model unitatea şi comuniunea desăvârşită a Persoanelor Sfintei Treimi este fundamentul şi misiunea Sfintei Biserici în toate epocile istoriei.
Dintru începuturi, Sfânta Biserică a lui Hristos a trecut prin încercările prigoanei celor din afară, dar şi prin încercările unora de a-i pune la îndoială învăţătura primită de la Domnul ei prin Sfinţii Apostoli şi de a o schimba cu învăţături omeneşti, stricătoare de Adevăr şi pricinuitoare de dezbinări şi neîncetate discuţii. După anul 313, anul Edictului de la Mediolanum ce dădea libertate creştinilor, războiul dinafara Bisericii se mută din ce în ce mai mult înlăuntrul ei. Ereziile sunt mult mai virulente şi produc multe suferinţe în interiorul Bisericii. Una dintre cele mai periculoase erezii a fost cea a lui Arie care susţinea că Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, deofiinţă cu Tatăl, ci doar o simplă creatură, cea mai desăvârşită, dar nu Dumnezeu adevărat. Cei 318 Sfinţi Părinţi sinodali, adunaţi de pe tot cuprinsul Imperiului cu sprijinul Sfântului Împărat Constantin cel Mare la Niceea, au apărat învăţătura dintot-deauna a Sfintei Biserici: Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Lumină din Lumină, născut iar nu făcut, deofi-inţă cu Tatăl prin Care toate s-au făcut (Simbolul de credinţă). Unul din marii Părinţi ai Bisericii care s-au remarcat într-un mod deosebit în apărarea dreptei credinţe şi în formularea clară a învăţăturii ortodoxe despre Dumnezeirea cea necreată a fost Sf. Atanasie cel Mare supranumit Părintele Ortodoxiei. N-a fost o luptă uşoară, dar prin lucrarea Duhului Sfânt Care descoperă şi conduce Biserica la tot Adevărul, Ortodoxia a ieşit biruitoare aşa cum va ieşi secole de-a rândul până la sfârşitul veacurilor. Sfinţii Părinţi ai Bisericii, fini şi profunzi cunoscători şi trăitori ai cuvintelor Adevărului, au sesizat mereu pericolul ereziilor ce au tendinţa coborârii dumnezeieştilor predanii ale lui Hristos la simple filozofii umane, adaptate unor facile desluşiri pe înţelesul ereticilor. Miza a fost dintot-deauna fundamentală spiritualităţii autentice: dacă Iisus este un simplu om sau creatură, ce valoare are mântuirea adusă de el oamenilor. Numai Dumnezeu îl poate mântui pe om de înşelăciunea păcatului şi a morţii, numai unindu-se sau împărtăşindu-se de Dumnezeirea cea necreată a Fiului omul se îndumnezeieşte prin Har, participă la Viaţa Preasfintei Treimi, Cea deofi-inţă şi nedespărţită prezentă în Tainele Bisericii prin lucrarea Duhului Sfânt.
Sfânta Biserică prin Sfinţii Părinţi aminteşte tuturor că Îl cunoaşte pe Domnul ei şi Diriguitorul istoriei umanităţii, ştie de unde a ieşit, ştie Cine este, Ea Însăşi este Trupul Lui plin de Duhul Sfânt şi trăieşte cu intensitate Viaţa Lui. Aude, ascultă şi recunoaşte vocea adevăratului ei Păstor Care conduce oile Sale cuvântătoare la păşunea cea duhovnicească, la verdeaţa dumnezeieştilor Sale Taine (Sf.Isaac Sirianul). Îl cunoaşte şi pe Cel Care L-a trimis în lume, pe Dumnezeu Tatăl. Ea îi conduce pe fii ei duhovniceşti prin puterea Duhului Sfânt la Fiul Care, la rândul Său îi oferă ca o jertfă bineplăcută prin Jertfa Sa, Părintelui Ceresc.