Dublă sărbătoare la Târgovişte: Piaţa Mihai Viteazul a fost inaugurată chiar de Ziua Imnului Naţional

Date:

Târgoviştenii care au participat, sâmbătă seara, la ceremonialul militar şi religios prilejuit de sărbătorirea Zilei Imnului Naţional şi programul artistic pregătit cu prilejul inaugurării Pieţei Mihai Viteazul, vor rămâne cu o amintire plăcută. Festivităţile au debutat în jurul orei 19.30, cu instalarea Gărzii de Onoare, formată din ostaşi ai Regimentului de Gardă din Bucureşti şi a fanfarei militare. A urmat primirea şi acordarea onorului militar ministrului Apărării Naţionale- Adrian Ţuţuianu, care a trecut în revistă şi a salutat garda constituită cu prilejul acestui eveniment şi a celorlalte oficialităţi: Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, Alexandru Oprea- preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, subprefectul Florina Mureşan, Cristian Stan – primarul municipiului Târgovişte, deputaţii Oana Vlăduca şi Cornel Ştefan, sefi ai unor instituţii deconcentrate, alţi reprezentanţi din conducerea judeţului şi a Primăriei Târgovişte.
O slujbă religioasă a fost săvârşită de Înalt Prea Sfinţitul Părinte Nifon, Mitropolit şi Arhiepiscop al Târgoviştei, având alături un sobor de preoţi . A vorbit apoi despre semnificaţia sărbătorii, despre rolul şi respectul cuvenit simbolurilor naţionale. Mesaje despre impotranţa Imnului de Stat , a Tricolorului şi Stemei României , a cinstirii acestor însemne care dau identitate României, a eroilor neamului, au transmis şi ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJD- Alexandru Oprea, Primarul Cristian Stan şi subprefectul Florina Mureşan. Întreaga asistenţă a intonat apoi „Deşteaptă-te Române”, ale cărui acorduri au înflăcărat generaţii întregi de patrioţi, care au luptat şi s-au sacrificat pentru libertatea ţării.
După ceremonialul militar şi religios, încheiat cu parada Gărzii de Onoare şi a şi retragerea fanfarei, a urmat programul pregătit cu prilejul inaugurării Pieţei Mihai Viteazul. Este vorba despre un concert susţinut de Filarmonica Muntenia şi proiecţia filmului Mihai Viteazul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...