Dosare penale întocmite de polițiștii dâmbovițeni 

Date:

 Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște au oprit pentru control, pe strada Calea Domnească, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Izvoarele.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că plăcuțele cu număr de înmatriculare atribuite autovehiculului erau expirate.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Și polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au depistat pe strada Republicii din localitate, un bărbat de 40 de ani, din Găești, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării efectuate în acest sens, a fost indicat un rezultat cu valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea,  polițiștii au surprins un bărbat de 36 de ani, din Dragodana, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe strada 1 Decembrie, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicat un rezultat cu valoarea de 1,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, cercetările continuă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...