Descoperă orașul Răcari pe două roți și  desene pe asfalt 

Date:

Sâmbătă, 8 octombrie 2022, încă de la orele dimineții, locuitorii din Răcari au fost invitați și încurajați de către administrația locală  condusă de primarul Marius Caravețeanu   să renunțe la mașini și să descopere orașul pe două roți în cadrul unui concurs de ciclism.

Astfel, foarte mulți răcăreni,   de toate vârstele au acceptat provocarea să descopere  orașul într-o cursă cu bicicleta cu scopul de a demonstra că  oraşul se vede mai bine de pe două roţi decât dintr-un spaţiu închis, pe patru roţi.

Participanții au pornit într-un traseu la finalul căruia au avut parte de multe surprize şi premii.

Micii răcăreni au dat frâu liber imaginației prin desenele pe asfalt

 Ca de fiecare dată, edilul Marius Caravețeanu a pregătit momente pline  de voie bună și pentru micii răcăreni  care au dat frâu liber imaginației prin desenele pe asfalt.

Copilăria este inima tuturor vârstelor- spune  Lucian Blaga

Impulsul și  motivația celor mici au fost întărite de prezența în mijlocul  lor a omului plin de viață și bucurie, directorul general al Liceului Răcari, Oana Hrehoreșen.

Ce este mai frumos decât imaginația liberă a unui copil?

Fără limite, fără bariere. Desenele pe asfalt reprezintă arta care dă viață imaginației copiilor.

Așa cum spune primarul Marius Caravețeanu: Până data viitoare, să auzim  numai de bine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...