Depunerea dosarelor de înscriere la licee, pasul următor repartizării computerizate

Date:

Potrivit calendarului anunțat de MEC, miercuri, 24 iulie 2024, a avut loc repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024 – 2025.

Începând de joi 25  iulie și până marți, 30 iulie, urmează depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.

Pe 30 iulie se procedează la transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere.

În intervalul 31 iulie – 2 august 2024 , comisia de admitere județeană va rezolva  situațiile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, o reprezintă media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională.

Pentru admiterea în învățământul liceal vocațional, profilurile artistic, sportiv, teologic și militar, pentru anul școlar 2024 – 2025 media de admitere pentru intrarea la liceu se calculează diferit.

Pentru profilul artistic, pentru profilul sportiv și pentru specializarea filologie de la liceul Waldorf, media finală de admitere se calculează astfel: (3 APT + MA)/4 = MFA, unde: APT = nota finală la probele de aptitudini; MA = media de admitere (calculată conform Punctului I); MFA = media finală de admitere;

Pentru profilul teologic, media finală de admitere se calculează astfel: (APT + MA)/2 = MFA, unde: APT = nota finală la probele de aptitudini; MA = media de admitere (calculată conform Punctului I); MFA = media finală de admitere;

Pentru profilul militar, media finală de admitere se calculează astfel: 0,2 MA + 0,8 NP = MFA, unde: NP = nota la proba de verificare a cunoștințelor la disciplinele Limba și literatura română și Matematică; MA = media de admitere (calculată conform Punctului I); MFA = media finală de admitere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Utilaje industriale second-hand vs. echipamente noi din China – Ce alegi în 2025?

Într-o perioadă marcată de automatizare accelerată, deficit de forță...

Ce este ‘black mass’ și cum funcționează o linie de reciclare a bateriilor?

Creșterea accelerată a cererii pentru vehicule electrice și echipamente...

Șoferi depistați sub influența alcoolului în județul Dâmbovița

Polițiștii  au oprit un autoturism condus de un tânăr...