DANIEL FLOREA NU A MAI SUPORTAT: „STAI SĂ TE ÎNJURE LUMEA”

Date:

Declarațiile atacantului târgoviștean după succesul cu CSC Șelimbăr nu au fost cele mai blânde, în ciuda rezultatului obținut de roș-albaștri:

”A fost un început nu tocmai cum ni l-am dorit astăzi. Cred că ne-am implicat cu toții și am dat dovadă de caracter. Golul meu a venit într-un moment psihologic. Îmi doream mult să marchez astăzi, dar cel mai mult să câștigăm.

În pauza returului a fost un moment psihologic. Cine a fost acolo știe la ce mă refer. Pentru mine contează că echipa a rămas, că merge mai departe, și cu atât e mai mare satisfacția. Eu am crezut când aproape toată lumea renunțase. Asta înseamnă să fii luptător. Nu își imaginează nimeni ce lupte am dus aici. Nu vreau să mă erijez într-un salvator, dar echipa asta, anul trecut, dacă nu eram băieți cu caracter, cred că Chindia nu mai exista la momentul ăsta. Pentru că… să stai atâta timp neplătit și lumea să te înjure că nu dai totul pe teren, e foarte greu să gestionezi. Au fost jucători care au renunțat. Eu mă bucur că nu am renunțat și i-am făcut și pe alții, dintre jucători, să continue. Și așa am dus Chindia să existe în continuare. Chiar și așa, lumea tot de Florea zice că a înjurat, că a făcut… Sunt oameni care nici nu mă cunosc personal, n-am dat mâna niciodată și mă cataloghează în fel și chip. Dar ăștia sunt oamenii.. mici. Noi ăștia care am făcut ceva în viața noastră o să fim huliți tot timpul.

Se poate intra în play-off. Eu, personal, cred treaba asta, dar nu vreau să pun presiune artificial pe echipă. Unii jucători, dacă pui presiune pe ei, vin după aia părinții și te ceartă, de parcă nu i-au dus la fotbal, ci la Operă. Cu rezultate și încredere sunt sigur că și ceilalți băieți, care nu au jucat pentru un obiectiv în cariera lor, își vor forma acest lucru”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...