DÂMBOVIȚEANUL DANI POPA A DEVENIT TĂTIC

Date:

Daniel Popa (29 de ani), fostul atacant al FCSB-ului, are parte de un moment important în viață. În iarnă, după ce s-a despărțit de FCSB, Daniel Popa a semnat cu turcii de la Genclerbirligi, anunță digisport.ro.

La două luni de la plecarea de la FCSB, Daniel Popa are parte de un moment emoționat pe plan personal.

Atacantul a devenit tată pentru prima dată. Soția sa a născut o fetiță, iar cei de la Genclerbirligi s-au bucurat de vestea primită din partea fotbalistului. ”Îi felicităm pe Popa și pe soția lui și îi dorim micuței Maria Ilinca o viață sănătoasă și fericită”, au transmis cei de la Genclerbirligi, pe Instagram.

Cifrele lui Dani Popa

Opt meciuri și trei goluri sunt cifrele lui Daniel Popa la Genclerbirligi
650.000 de euro este cota de piață a lui Daniel Popa, potrivit Transfermarkt

Atletic Fieni, Chindia Târgoviște, Botoșani și U Cluj sunt echipele din România la care a mai jucat Popa.
Vârful a mai fost o singură dată sub contract cu o formație din străinătate (Daejeon Hana, Coreea de Sud), în perioada martie 2022 – iulie 2022, însă a bifat doar 9 apariții la clubul asiatic, fără vreo realizare notabilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...