Crucea Roşie Dâmboviţa pregăteşte ajutoare umanitare pentru Ucraina

Date:

La începutul acestei săptămâni, Filiala de Cruce Roşie Dâmboviţa a primit o scrisoare din partea Organizaţiei Crucii Roşii Kiev din Ucraina. În prezent, Ucraina se află într-o stare de conflict armat, Crucea Roşie din Ucraina se confruntă cu o nouă situaţie în care are nevoie de sprijin să-i ajute pe cei care şi-au pierdut familiile şi bunurile prin deplasare, când relaţiile umane sunt rupte, iar populaţia ţării este într-o emoţie profundă şi depresia socială. Concret, prin acestă scrisoare, Crucea Roşie Kiev din Ucraina solicită Filialei de Cruce Roşie Dâmboviţa să se alăture printr- un ajutor umanitar de a ajuta persoanele afectate de conflict şi să trimită comunităţii un ajutor umanitar constând în produse nutritive cu termen de expirare îndelungat (cereale, ulei, zahăr, conserve, ceai, etc.). De acest ajutor umanitar vor beneficia persoanele cu handicap, pensionari singuri, familii numeroase, aproximativ 6000 de familii ale victimelor. Este nevoie şi de produse de igienă şi jucării pentru copii orfani sau cu dizabilităţi. Scrisoarea de ajutor umanitar este semnată de preşedintele Crucii Roşii Kiev, Tatiana Goienko.
Între Filiala de Cruce Roşie Dâmboviţa şi Organizaţia Crucii Roşii Kiev din Ucraina, există o cooperare de lungă durată şi un acord de parteneriat.
La începutul lunii august, la Consiliul Judeţean Dâmboviţa (CJD), a avut loc o vizită a unei delegaţii a Crucii Roşii Kiev, condusă de preşedintele organizaţiei, Tatiana Goienko, însoţită de directorul Filialei Dâmboviţa de Cruce Roşie, Raul Pavelescu. În cadrul întâlniriii avute, s-a discutat şi despre posibilitatea ca judeţul Dâmboviţa prin Crucea Roşie Dâmboviţa să trimită un transport de ajutoare, constând în alimente de bază, către zonele afectate de conflictele din Ucraina.
Persoanele care vor să contribuie la acest ajutor umanitar pot face donaţii prin intermediul Băncii de Alimente a Crucii Roşii Dâmboviţa sau se pot adresa direct Crucii Roşii Dâmboviţa.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...