Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița: Dâmbovița se dezvoltă, rezultatele se văd în fiecare comunitate

Date:

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a prezentat bilanțul primului an din cel de-al doilea mandat – un an al continuității, al muncii și al investițiilor care se văd în fiecare localitate a județului.

„În 2020 am venit în fața dâmbovițenilor cu o viziune clară pentru dezvoltarea județului, iar astăzi pot spune, cu toată convingerea, că lucrăm intens pe toate cele 10 axe de dezvoltare pe care le-am propus. Rezultatele sunt evidente: Dâmbovița se dezvoltă!”, a declarat Corneliu Ștefan.

Printre cele mai importante proiecte menționate se numără modernizarea DN 71 Bâldana – Târgoviște, investiție de 1 miliard de lei, lucrările la DN 7 Bâldana – Titu (288 milioane lei), proiectele de centuri ocolitoare pentru Găești, Pucioasa, Fieni, Moreni și Titu, dar și Inelul 2 de Centură al municipiului Târgoviște, în valoare de aproape un miliard de lei.

În domeniul sănătății, după aproape trei decenii, Spitalul Județean de Urgență Târgoviște trece printr-o modernizare amplă, fiind finalizate Ambulatoriul și Secția de Cardiologie, în timp ce Spitalul de Pediatrie Târgoviște, evaluat la 325 milioane lei, a fost depus spre finanțare.

În educație, 63 de unități școlare au fost dotate cu echipamente moderne, iar 48 de microbuze au fost achiziționate pentru transportul elevilor. Totodată, proiectul VLAST-AR, de 17 milioane lei, oferă sprijin educațional pentru 1.000 de copii.

Consiliul Județean a continuat și parteneriatele cu administrațiile locale, prin programul PJDL, finanțând până acum 272 de proiecte în valoare totală de 231 milioane lei.

În domeniul cultural și turistic, s-a finalizat restaurarea fostei Școli de Cavalerie – Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene (24,7 milioane lei), iar lucrările la Dâmbovița Arena, complex sportiv cu 12.000 de locuri, avansează conform graficului.

„2025 este anul continuării lucrurilor bune și al consolidării dezvoltării durabile. Tot ce facem este rezultatul unei echipe unite, serioase și dedicate. Privim spre viitor cu încredere, responsabilitate și respect – pentru că iubim Dâmbovița!”, a subliniat președintele Corneliu Ștefan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...

Activitate educativ-duhovnicească dedicată Sfinților Trei Ierarhi, la Bucșani

Elevii Școlii Gimnaziale „Dora Dalles” au descoperit valorile prieteniei...

Rata șomajului în România: 3,29% la finalul lunii decembrie 2025

Peste 263.000 de persoane, înregistrate ca șomeri la nivel...

Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din Târgoviște se redeschide luna viitoare

Condiții moderne și sigure pentru elevi. Primarul municipiului Târgoviște a...