Consilier din cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa a fost reţinut pentru mită

Date:

Consiliu Judetean dambovitaDin informaţiile pe surse am aflat că Ungureanu Sorin Silviu, consilier în cadrul Compartimentului Transport şi Siguranţa Circulaţiei al Consiliului Judeţean Dâmboviţa a fost reţinut pentru mită. Conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa a remis un comunicat de presă cu privire la acest caz: „Ca urmare a informării noastre privind reţinerea, la data de 30.04.2015, pentru 24 de ore a domnului Ungureanu Sorin Silviu, consilier în cadrul Compartimentului Transport şi Siguranţa Circulaţiei al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a dispus:
1. Suspendarea din funcţia publică de consilier la Compartimentul Transport şi Siguranţa Circulaţiei din cadrul Direcţiei Generale Infrastructură Locală a persoanei menţionate, de îndată ce măsura arestării preventive va fi dispusă de către instanţa de judecată;
2. Înlocuirea tuturor funcţionarilor publici cu atribuţii de control, cu activitate mai îndelungată, cu alte persoane din aparatul de specialitate al CJD, indiferent de domeniul de activitate;
3. Retragerea atribuţiilor de coordonare a Compartimentului Transport şi Siguranţa Circulaţiei – exercitate de domnul Jean Cârstoiu, director general adjunct al Direcţiei Generale Infrastructură Locală, şi desemnarea, în condiţiile legii, a unui alt responsabil cu aceste atribuţiuni.
Având în vedere că nu cunoaştem încă detalii privind momentul reţinerii şi nici circumstanţele exacte, raportat la graficul de control şi persoanele participante, de îndată ce vom dispune de toate datele necesare, vom aprofunda măsurile de reorganizare a activităţilor de control. Până atunci, suntem pregătiţi pentru a furniza datele ce ne vor fi solicitate de instituţiile statului”, se arată în comunicatul CJ Dâmboviţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...