
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Moreni au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe raza localităţii I.L. Caragiale, s-a produs un eveniment rutier.
Un echipaj de poliţie s-a deplasat la faţa locului, iar din cercetări a reieşit că un bărbat de 32 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, ar fi părăsit partea carosabilă şi ar fi intrat într-un şanţ.
Totodată, din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu deţine permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie a cărei valoare a fost peste limita de de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital, unde a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii îmbibaţiei alcoolice.
De asemenea, un alt bărbat de 44 de ani, a fost depistat de poliţişti, pe raza localităţii Lunguleţu, în timp ce conducea un autoturism, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie cu o valoare peste limita de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.


